știri.md

Emoții în prima zi de admitere la universități. Pentru ce specialități optează viitorii studenți

Admiterea în universități a început cu stângul. La doar două ore de la lansarea sistemului de depunere online a dosarelor, platforma e-Admitere, a picat, iar de vină ar fi numărul mare de solicitanți. Ministrul Educației, Dan Perciun dă asigurării că problema tehnică va fi remediată, iar procesul de înscriere online va continua fără probleme în următoarele zile, iar cei care sunt nerăbdători să intre în cursă pot depune dosarele fizic la universitatea aleasă.

 

”Mai există anumite elemente tehnice de la caz la caz pe care le rezolvăm. Așteptarea mea este ca până la final de zi să le avem remediate. Aducem aminte tuturor că perioada de admitere este de pe data 22 până în data de 31 iulie. Bineînțeles că în prima zi toată lumea vrea să vină să depună primii. Nu contează ordinea care depune la universitate. Îndemnul nostru este fără grabă. Noi ne-am dori foarte mult din cei 15 mii de absolvenți măcar 12 mii să se înscrie la facultăți, asta ar însemna 80 la sută din toți care au absolvit anul acesta”, Dan Perciun, ministrul Educației.

Iulia Anton a venit de la Bălți să depună fizic dosarul la Universitatea Pedagogică de Stat Ion Creangă. Tânăra speră că va obține o bursă, iar după ce va absolvi facultatea va merge să lucreze în calitate de învățătoare de clasele primare.

”Îmi plac foarte mult copiii și interacțiunea aceasta dintre învățător-elev este foarte strâns legată. Odată ce ai plăcere de ceea ce faci și iubești lucru. Și totodată, cred că cadrele didactice chiar lipsesc la noi în țară și pas cu pas dacă noi o să avem ambiția și dorința de-a îmbrățișa această profesie vom putea să contribuim la lipsa cadrelor didactice”, Iulia Anton, absolventă de Liceu.

”Optez pentru specialitatea Tapiserie artistică, Departamentul Arte Decorative. Eu sunt meșter în devenire, eu deja lucrez în acest domeniu numai că nu în tapiserie dar în ceramică. Am nevoie să studiez această specialitate pentru a mă dezvolta în coloristică, ornamente”, Nicu Scutelnic, absolvent de Liceu.

În acest an, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău oferă 1099 de locuri bugetare pentru studii la licență și master.

”Prin Proiectul băncii Mondiale am deschis 8 programe, 3 la licență și 5 la master, dar și 12 programe la distanță. Dar, grație solicitării de pe piața muncii proiectul din care face universitatea, la programele Animație și Psihologie am deschis în limba engleză. Bursele au fost majorate și sunt între 2 și 3 mii de lei, totul depinde de reușita studentului”, Alexandra Barbăneagră, rector Universitatea Pedagogică de Stat ”Ion Creangă”.

Tinerii absolvenți de liceu sunt așteptați să depună actele online pentru admitere și la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie Nicolae Testemițanu. Anul acesta sunt oferite 500 de locuri la buget și 600 cu taxă, iar la unele programe de studiu taxa s-a majorat. Cei care vor să devină stomatologi vor trebui să achite o taxă de 55 de mii de lei pe an, cu 13 mii de lei mai mult decât anul trecut.

”La studii superioare de licență cuprinde trei programe de studii integrate Medicină, Stomatologie și Farmacie. Și 5 programe de studii de licență. Asistență medicală generală, optometrie, fiziokinetoterapie și reabilitate și tehnologii în radiologie și imagistică. Da s-a modificat un pic și suma contractelor pentru unele programe, pentru unele programe nu. Spre exemplu pentru Farmacie a rămas aceeași taxă ca și anul trecut. Pentru alte programe indexarea constituie de la 2 până la 4 procente. La stomatologie a fost modificată taxa și a fost luată în considerare cheltuielile reale care se fac pentru a instrui un student”, Gheorghe Harea, secretar, Comisia de Admitere, Universitatea de Stata de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu”.

Iuliana Dațco vrea să devină medic stomatolog. Tânăra speră să obțină un loc la buget.

”M-am gândit că se merită să aplic la universitatea de medicină la stomatologie. Am fost la ziua ușilor deschise și am zis de ce nu. Eu nu vreau o bursă măcar la buget să nimeresc. Evident că contractul este scump anul trecut era cu 10 mii mai puțin”, Iuliana Dațco, absolventă de Liceu.

”Asistență medicală generală. Tare sper să fiu admisă pentru că mă regăsesc în acest domeniu”, Inga Ivanov, absolventă de Liceu.

În acest an, admiterea la universități se face doar online. Candidații pot depune dosarele până în data de 31 iulie. Rezultatele primei sesiuni vor fi afișate pe 9 august. Studenții pot opta pentru maxim trei specialități. În Republica Moldova există 16 instituții de învățământ superior, cu peste 200 de specialități și programe de studii. În acest an statul oferă peste 8600 de locuri bugetare.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA