Studenții și elevii moldoveni vor avea noi oportunități de a învăța limba chineză și de a participa la activități educaționale și culturale internaționale. Guvernul a aprobat semnarea Acordului dintre Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova și Ministerul Educației din Republica Populară Chineză.
Mai mult, studenții vor putea participa și la taberele de vară și iarnă organizate în China.
Acordul include trimiterea de profesori și voluntari chinezi în instituțiile din Moldova. De asemenea, formarea cadrelor didactice locale, acordarea burselor de studii, elaborarea materialelor didactice și organizarea testărilor de competență lingvistică.
Acordul urmează să fie semnat în cadrul Conferinței Mondiale a Limbii Chineze 2025, care va avea loc la Beijing.


