Elevii din Moldova ar putea avea mai puține discipline obligatorii. Proiectul, supus dezbaterilor publice

Elevii din Moldova ar putea avea mai puține discipline obligatorii. Un proiect în acest sens, propus de Ministerul Educației și Cercetării, a fost supus dezbaterilor publice marți, în cadrul Săptămânii Educației.

Conceptul proiectului constă în dezvoltarea unui curriculum școlar care le va permite elevilor să-și aleagă obiectele de studiu pe care doresc să le aprofundeze în funcție de capacități și interese.

Proiectul le-a fost oferit profesorilor care urnmează să se expună în acest sens până în luna august 2024, iar planurile-cadru de învățământ propuse vor servi drept o alternativă celor care sunt în vigoare și vor fi implementate în școlile pilot care vor opta pentru acestea.

„Nu o să fie un plan cadru obligatoriu, o să fie pentru cei care vor să piloteze. Aceasta o să depindă mult de cultura instituției, de deschiderea directorului și dorința de schimbare și de a încerca lucruri noi. Noi o să fim alături de D-stră în acest proces. Îndemnul meu e să gândim larg și să nu ne simțim constrânși la această etapă de aceea ce scrie în lege sau în sistem sau ce am făcut până acum, să explorăm”, a explicat Dan Perciun, ministrul Educației și Cercetării.

Dan Perciun a subliniat că, conceptul noului curriculum național se bazează pe rezultatele celor mai actuale analize în domeniul calității învățământului general din țară și de peste hotare.

„Un exemplu pe care l-am văzut noi în Norvegia, ei pregătesc profesori la cinci discipline. Ei nu au profesori de matematică, de informatică sau de fizică. Ei pregătesc profesori de gimnaziu care trebuie să predea cinci discipline. Și ambiția noastră nu e să cunoască matematica la nivel de doctor universitar, ambiția noastră este să predea unui copil de clasa a VII-a, așa ei văd. Nu zicem că e bine sau rău, dar se poate de făcut diferit și să gândim ce ar fi potrivit pentru noi în sensul acesta”, a spus ministrul.

Conform calendarului propus, noul curriculum ar urma să fie implementat în școli în anul 2027.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA