Elevii din Republica Moldova își vor putea etala aptitudinile la peste 40 de competiții intelectuale. În anul curent de studii vor fi organizate și desfășurate 23 de olimpiade și concursuri republicane și 20 de concursuri și olimpiade regionale și internaționale.
Specialiștii de la Ministerul Educației și Cercetării anunță că vor fi organizate 12 baraje de selecție la 8 discipline de concurs – matematică, informatică, fizică, chimie, biologie, științe, limba engleză și limba franceză – în scopul selectării loturilor olimpice naționale.
Programul activităților de susținere a elevilor capabili de performanțe înalte din învățământul general pentru anul 2025 a fost aprobat de Consiliul Central de Coordonare.
„Documentul include lista concursurilor și olimpiadelor republicane planificate pentru anul curent de studii, probele de selecție și activitățile de pregătire a loturilor olimpice naționale, lista concursurilor și olimpiadelor regionale și internaționale la care urmează să participe Republica Moldova în anul 2025 și evenimentele de premiere a învingătorilor”, precizează MEC.
De asemenea a fost aprobat cuantumul premiilor ce vor fi acordate elevilor premianți în cadrul olimpiadelor și concursurilor regionale și internaționale din anul 2024.
Elevii vor fi premiați la data de 17 decembrie, curent, în cadrul festivității „Gala Olimpicilor” 2024.