Elevii de la „Liviu Deleanu” din Capitală au revenit în băncile instituției. Accesul către unele încăperi rămâne blocat

Elevii de la Liceul Teoretic „Liviu Deleanu”, situat în sectorul Buiucani al Capitalei au revenit în băncile instituției, după incendiul care s-a produs la data de 5 aprilie, iar procesul de studii s-a desfășurat în regim online.

„În conformitate cu Ordinul Direcției Generale Educație, Tineret și Sport din 16 aprilie, astazi, 22 aprilie a fost reluat procesul educațional cu prezenta fizică în cadrul instituției Liceul „Liviu Deleanu”, a anunțat astăzi în cadrul ședinței serviciilor Primăriei, Andrei Pavaloi, șeful adjunct al DGETS.

Potrivit oficialului, pe parcursul acestor două săptămâni au fost întreprinse un șir de măsuri pentru a asigura condiții sigure pentru elevi.

„Au fost aerisite încăperile, a fost restabilit cablajul pentru energia electrică. Au fost executate lucrări de igienizare a spațiilor.  Totodată, a fost blocat accesul către spațiile administrative care au avut cel mai mult de suferit și care urmează a fi reparate capital după stabilirea exactă a prețului acestor lucrări și identificarea unui agent economic care urmează să execute aceste lucrări”, a spus Pavaloi.

Andrei Pavaloi a menționat că agentul economic care executa la moment acele lucrări, va suporta cheltuielile.

„Dacă nu va face binevol, la demersul nostru, aceste lucruri, vom merge cu un proces de judecată împotriva lui”, a spus Pavaloi.

Întrucât cantina instituției a fost unul dintre spațiile afectate de incendiu, în următoarele 2-3 săptămâni copiii vor primi alimentație la pachet.

Meniul a fost aprobat de către Centrul de Sănătate Publică”, a precizat șeful adjunct al DGETS.

Contactat de One Tv, reprezentantul firmei care executa lucrări de instalare a sistemului de ventilare, care s-ar face vinovată de producerea incendiului, nu a infirmat, dar nici nu a confirmat intenția de a suporta cheltuielile legate de reparația spațiilor afectate de incendiu, menționând că „e prematur” să vorbească despre asumarea cheltuielilor, „la început instituțiile responsabile ar trebui să vină cu o concluzie, cu mai multe detalii”, iar apoi compania va decide cum va proceda, a spus reprezentantul firmei.

Amintim că  vineri, 5 aprilie, la liceul „Liviu Deleanu”, situat în sectorul Buiucani al Capitalei, s-a produs un incendiu. Elevii, circa 1900, și profesorii au fost evacuați de urgență, după ce clădirea instituției a fost cuprinsă de fum negru și dens. Din fericire, victime nu au fost raportate. La fața locului, pentru lichidarea incendiului, au fost antrenate 10 echipe de intervenție cu un efectiv de 60 de angajați din cadrul IGSU.

În perioada 8-15 aprilie procesul de studii s-a desfășurat în format on-line.

Ulterior, specialiștii IGSU au anunțat că încălcarea regulilor de apărare împotriva incendiilor la efectuarea lucrărilor de sudură electrică ar fi cea mai probabilă cauză a izbucnirii incendiului la Liceul „Liviu Deleanu” din Capitală.
Potrivit experților, suma estimativă necesară pentru efectuarea lucrărilor de reparație în urma incendiului ar fi de circa 1 milion de lei.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA