Înalta Curte de Casație și Justiție din România a respins definitiv joi calea extraordinară de atac prin care DNA a contestat decizia de încetare a procesului penal în dosarul finanţării campaniei electorale a lui Traian Băsescu din 2009. Astfel, Elena Udrea şi Ioana Băsescu, condamnate în prima instanță la 8 ani, respectiv 5 ani de închisoare, scapă de acest dosar pe motiv că faptele s-au prescris.
Decizia a fost luată joi de instanța supremă, care a respins ca nefondat recursul în casaţie formulat de Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva deciziei luate în 11 iulie tot de Înalta Curte de Casație și Justiție, de încetare a procesului penal deoarece a intervenit prescripția.
Recursul în casație este o cale extraordinară de atac prin care DNA a încercat să obţină anularea deciziei prin care Ioana Băsescu și Elena Udrea scapă de condamnările cu închisoarea. Demersul Direcției Naționale Anticorupție a venit în contextul deciziei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, prin care instanțele din România au posibilitatea de a nu aplica hotărârile CCR și ICCJ privind prescripția, dacă prin aceasta se încalcă dreptul UE. Reamintim că în 24 iulie Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a decis, în urma sesizării Curtii de Apel Brașov, că deciziile de încetare a proceselor penale ca urmare a prescripţiei sunt contrare Dreptului european, scrie hotnews.ro.
Fostul ministru Elena Udrea se află acum în Penitenciarul de femei Târgșorul Nou, unde execută 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute. Sentinţa definitivă de condamnare a fost dată în iunie 2018 şi confirmată în aprilie 2022 prin respingerea unei contestaţii în anulare.
După decizia definitivă de condamnare în dosarul Gala Bute, Udrea a încercat să fugă din țară și a fost prinsă în Bulgaria, unde a stat în arest timp de peste două luni, timp în care s-a derulat procesul de extrădare. Ea a fost adusă în 16 iunie 2022 în România și a fost încarcerată la Penitenciarul Târgșor.