Educația din Republica Moldova, reorganizată: MEC înființează 35 de agenții teritoriale și preia gestionarea școlilor

Ministerul Educației și Cercetării urmează să înființeze până pe 30 octombrie 2026 cele 35 de Agenții Teritoriale pentru Educație, iar ulterior va prelua administrarea tuturor școlilor din Republica Moldova. Măsura face parte din reforma „RESTART”, aprobată de Guvern, care prevede desființarea și reorganizarea direcțiilor raionale și municipale de învățământ. Șefii direcțiilor raionale salută reforma și spun că este una mult așteptată.

 

Ministerul de resort argumentează necesitatea reformei prin diferențele semnificative dintre raioane. La etapa claselor primare, în municipiul Chișinău, 50,8 la sută dintre elevi obțin calificativul „foarte bine”, în timp ce în raionul Dondușeni ponderea este de doar 21,8 la sută. Diferențe se înregistrează și la examenul de bacalaureat. Totodată, responsabilii ministerului susțin că, în unele raioane, notele acordate pe parcursul anului sunt supraevaluate și nu corespund rezultatelor obținute la BAC. Printre exemplele prezentate se numără raioanele Basarabeasca și Hîncești, unde diferențele dintre mediile anuale și rezultatele examenului sunt de 6,6 și, respectiv, 7,61 puncte. Potrivit autorităților, una dintre cauzele acestor discrepanțe ar fi actuala rețea școlară, formată din numeroase instituții mici, unde resursele și cadrele didactice sunt mai limitate. În prezent, 129 de școli din Republica Moldova au cel mult 60 de elevi, iar alte 252 au până la 90 de elevi. Astfel, un sfert din totalul instituțiilor de învățământ din țară au mai puțin de 100 de elevi.

” Cu cat numărul de elevi este mai mare, cu atât rezultatele sunt mai bune, evident ca nu doar numarul determină rezultatele dar în spatele acelui număr stau resurse mai bune, profesori mai buni, dotări mai potrivite, și într-un final rezultate mai mari, cele mai proaste rezultate sunt acolo unde avem mai puțin de 30 de elevi, cele mai bune rezultate, sau rezultatele încep să atingă un nivel stabil începând cu 200,270 de elevi. ”, a spus ministrul Educației, Dan Perciun.

Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a dat asigurări că în urma reformei nimeni nu va fi concediat. Iar după încheierea contractelor, directorii Agențiilor Teritoriale pentru Educație vor fi selectați prin concurs și numiți pentru un mandat de cinci ani. Aceeași persoană nu va putea conduce o agenție mai mult de două mandate consecutiv.

”Evident ca nu avem de unde lua alți specialiști decât cei care sunt, locuri vacante sunt și așa multe, de aceea așteptarea mea este ca în proporție de 95 la sută absolut toată lumea vor fi reangajați, vor primi oferte de transfer și practic automat vor fi reîncadrați în aceste agenții teritoriale.”, a spus ministrul Educației, Dan Perciun.

Unii șefi ai direcțiilor de învățământ consideră că agențiile vor avea o imagine mult mai clară asupra resurselor, infrastructurii și numărului de elevi, ceea ce va permite luarea unor decizii argumentate privind reorganizarea rețelei școlare.

”Anume o agenție territorială în educație să decidă forma de reorganizare și nu o structură care nu conștientezează cât de gravă este situația când o instituție de învățământ nu are acoperire didactică la toate disciplinele școlare. ”, a menționat Valentina Tonu, șefa Direcției învățământ Hâncești.

”Lucrurile se vor mișca cu mult mai bine, va fi mai multă transparență, cred că se promovează integritatea. Ne va scuti de unele dări de seamă dublate, care uneori poate nici nu prea au rost în consiliul, în consiliile raionale. ”, a menționat Boris Volontir, șef Direcția învățământ Șoldănești.

La polul opus, autoritățile Capitalei critică această reformă menționând că este mai mult una politică decât funcțională care ar putea soluționa problemele din domeniu.

”Dacă vă uitați foarte atent, atunci când schimbi pur și simplu fondatorul, deci nu mai sunt consiliile raionale municipale, dar vor fi niște agenții pe care trebuie să le creeze ministerul, deci nu este reformă. De aceea această reformă anunțat-o cu mult faz de actualul ministru al Educației, deci nu este reformă. Deci este schimbat, se schimbă doar fațada și trebuie să recunoască că este în mare parte o activitate politică.”, a spus Valentin Crudu, șeful adjunct al Direcției generale educație a municipiului Chișinău.

Clădirile vechilor direcții vor rămâne în proprietatea primăriilor, însă vor fi oferite gratuit, în comodat, noilor agenții teritoriale pentru educație și școlilor care vor funcționa în noul sistem. Reforma nu vizează instituțiile de educație timpurie, învățământul extrașcolar și nici școlile din Autonomia Găgăuzia. Proiectul de lege va fi transmis Parlamentului pentru examinare și adoptare, iar, în forma aprobată de Guvern, transferul școlilor și aplicarea noului sistem de finanțare sunt prevăzute pentru 1 ianuarie 2027.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA