Consilierii municipali și deputații Partidului Socialiștilor îl acuză pe primarul Ion Ceban că a aprobat o scumpire nejustificată a tarifului pentru călătoriile cu transportul public din Chișinău, de la 6 la 7 lei și cer revenirea la vechiul tarif. Aceștia susțin că, în pofida prețului mai mare plătit de călători, calitatea serviciilor nu s-a îmbunătățit. De cealaltă parte, reprezentanții Primăriei Chișinău afirmă că ajustarea tarifului a fost inevitabilă, în contextul creșterii costurilor pentru energie și carburanți. Potrivit autorităților municipale, o parte semnificativă a cheltuielilor pentru transportul public continuă să fie acoperită din bugetul capitalei.
În cadrul unei conferințe de presă, deputata PSRM, Ala Ursu-Antoci, a declarat că socialiștii din Consiliul Municipal Chișinău s-au opus din start majorării tarifului pentru călătoria cu transportul public. Ea susține că decizia nu este justificată, iar călătorii nu beneficiază nici acum de servicii mai bune, inclusiv de troleibuze dotate cu aer condiționat.
,,De fiecare dată când primarul general, neavând buget, vine către Consiliul Municipal cu diferite chichițe pentru a majora careva taxe, să știți, dragi chișinăuieni, că sunt ilegali și nu au fundament legal. Astăzi oamenii se topesc în troleibuze. Ați spus că toate troleibuzele sunt dotate cu aer condiționat, dar vă rog frumos să vă plimbați un pic cu ele și să vedeți că acest lucru nu este”, a spus Ala Ursu-Antoci, deputată PSRM.
Socialiștii solicită revenirea la vechiul tarif de 6 lei. Ei argumentează că, atunci când a solicitat majorarea, Primăria a invocat creșterea costurilor de operare, inclusiv faptul că prețul motorinei depășea 33 de lei per litru. Acum însă, spun ei, carburanții s-au ieftinit până la aproximativ 25 de lei, astfel că unul dintre motivele invocate pentru scumpire nu mai este valabil.
,, Acea taxă de șapte lei este una fără factologie și una ilegală. Deoarece, cum a menționat colegul meu, domnul Odințov, troleibuzele din Municipiul Chișinău nu circulă în bază de motorină. De aceea, respectiv, ar trebui să veniți astăzi către Consiliul Municipal Chișinău să reveniți la taxa de șase lei în loc de șapte lei”, a menționat Ala Ursu-Antoci.
Totodată, președintele fracțiunii PSRM din CMC, Alexandr Odințov, a cerut Primăriei să restituie 17 milioane de lei către Parcul Urban de Autobuze. Potrivit lui, municiplaitatea ar fi obținut acești bani din vânzarea unui teren care aparține parcului urban și care urmau să fie investiți în modernizarea infrastructurii, fapt care nu s-a întâmplat.
,, Acești bani așa și nu au ajuns la Parcul de Autobuze și el nu are posibilitatea să pună aceleași panouri solare, să repare boxele, să repare cantinele. Să facă un rând de investiții capitale. Nu încălcați decizia Consiliului Municipal Chișinău”, a spus Alexandr Odințov, președintele fracțiunii PSRM din CMC.
Reprezentanții Primăriei Chișinău au refuzat să răspundă la aceste acuzații și să spună dacă vor lua în calcul revizuirea tarifului. Totuși, aceștia au ținut să menționeze că în ultimii ani au făcut mai multe investiții în transportul public din Chișinău, care, în urmă cu câțiva ani, era distrus în totalitate.
Amintim că tariful pentru o călătorie cu transportul public în Chișinău a crescut de la 6 la 7 lei din 1 mai 2026. Potrivit Primăriei, ajustarea a fost necesară din cauza creșterii costurilor de operare, în special a prețurilor pentru carburanți și energie, dar și a inflației. Ultima majorare semnificativă a avut loc în 2022, când tariful a fost ridicat de la 2 la 6 lei, în urma scumpirilor similare din economie.


