Durerea unui copil palestinian, imortalizată într-o imagine premiată la World Press Photo

Un portret emoționant al unui băiat palestinian în vârstă de 9 ani, care și-a pierdut ambele brațe într-un atac aerian israelian, a fost desemnat câștigătorul World Press Photo 2025. Imaginea este realizată de fotojurnalista palestiniană Samar Abu Elouf, scrie News.ro.

Imaginea îl înfățișează pe Mahmoud Ajjour, evacuat la Doha după ce a fost rănit grav într-o explozie.

Fotografia a fost selectată din peste 59.000 de imagini înscrise în competiție de aproape 3.800 de fotojurnaliști. Juriul a apreciat compoziția și impactul vizual al portretului, descriindu-l ca „o fotografie tăcută, dar care vorbește foarte puternic” despre tragediile războiului și despre rezistența copiilor afectați de conflict.

„Mahmoud are un vis simplu: să primească proteze și să trăiască o viață normală”, au declarat organizatorii. Băiatul învață acum să folosească telefonul mobil și să scrie cu picioarele.

Autoarea fotografiei, originară din orașul Gaza, este prima palestiniană care câștigă acest premiu. Ea a declarat că, deși onorată, bucuria îi este umbrită de faptul că unul dintre cei mai buni prieteni ai săi, fotojurnalistul Ihab al-Burdini, a fost grav rănit într-un atac recent asupra unui cort de presă.

Printre finaliști s-au mai numărat imagini cu migranți chinezi care traversează frontiera SUA-Mexic și un bărbat care transportă provizii într-un sat afectat de secetă în Amazonia. Fotografi ai agenției AFP au fost de asemenea premiați pentru acoperirea crizei din Haiti, JO de la Tokyo sau revoltele din Kenya.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA