Dumitru Alaiba rămâne în echipa Ministerului Dezvoltării Economice în calitate de consilier

Fostul ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, nu pleacă din structurile guvernamentale. Acesta va rămâne să activeze în cadrul ministrului, dar într-o nouă funcție. Deputata PAS, Ina Coșeru, a anunțat că Alaiba va deveni consilier, sprijinind echipa actualei ministre, Doina Nistor.

„Deocamdată, vorbim despre menținerea dumnealui în echipa ministerului, ca să o ajute pe doamna ministră. Va fi în calitate de consilier, de reprezentant al echipei cu toată memoria instituțională de doi ani și ceva, de când a fost ministru”, a declarat Coșeru în cadrul unei emisiuni la TV8.

Dumitru Alaiba și-a anunțat demisia în data de 13 martie, menționând că este nevoie de un nou impuls pentru accelerarea reformelor economice.

În aceeași zi, premierul Dorin Recean a spus: „Dumitru se odihnește două săptămâni și o să fie înapoi cu noi”. Declarația a sugerat că Alaiba ar urma să se aleagă cu o nouă funcție.

Ulterior, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a spus că această afirmație a fost doar „o glumă cordială”.

Se pare însă că gluma a fost totuși adevăr.

CITEȘTE ȘI: Noua ministră a Dezvoltării Economice și Digitalizării, Doina Nistor, a depus jurământul de învestire în funcție

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA