Drapelul imperial al Federației Ruse a fost declarat extremist pe teritoriul Republicii Moldova

Drapelul imperial al Federației Ruse a fost declarat extremist pe teritoriul Republicii Moldova. Se întâmplă în contextul în care drapelul este utilizat tot mai des în ultimii ani de organizații naționaliste din Rusia, dar și în regiuni ocupate ale Ucrainei. Decizia a fost luată de Judecătoria Chișinău, sediul Centru, la solicitarea Procuraturii Generale, a Ministerului Justiției și a Serviciului de Informații și Securitate.

,,Se admite cererea depusă de către Procurorul General interimar în interesele Statului, persoane interesate Ministerul Justiției al Republicii Moldova și Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova cu privire la constatarea faptului
care are valoare juridică. Se constată caracterul extremist al drapelului cu trei linii orizontale de culoare alb-galben-negru. Hotărârea cu drept de apel la Curtea de Apel Chişinău în termen de 30 zile de la pronunțarea dispozitivului, prin intermediul Judecătoriei Chişinău (sediul Centru)”, se arată în hotărâre.

Magistrații au admis pe 3 aprilie cererile autorităților și au constat „caracterul extremist al drapelului cu trei linii orizontale de culoare alb-galben-negru”. Hotărârea este cu drept de apel la Curtea de Apel Chişinău, în termen de 30 zile de la pronunțare.

Drapelul cu cele trei linii orizontale de culoare negru-galben alb a fost folosit ca steag național al Imperiului Rus în anii 1858-1896, pe timpul domniei lui Alexandru al II-lea.

Persoanele fizice care sfidează noua lege pot fi sancționate cu amendă de la 4500 la 9000 de lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 30 la 60 de ore. În privința persoanelor cu funcție de răspundere poate fi aplicată amenda de la 9000 la 18 000 de lei și, respectiv, în privința persoanelor juridice amendă de la 18 000 la 30 000 de lei.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media