Două persoane au murit electrocutate în nordul țării. Una dintre victime a decedat pe o stradă

Două persoane au murit electrocutate în nordul țării. Una dintre victime a decedat pe o stradă din sat, iar alta – în propria gospodărie.

În primul caz, oamenii legii au fost sesizați cu privire la descoperirea cadavrului unui tânăr de 19 ani pe o stradă din localitatea Chirileni, raionul Sîngerei. Tragicul eveniment a fost înregistrat sâmbătă, 20 iulie, în jurul orei 21:35.

Din primele cercetări efectuate de polițiști, s-a constatat că tânărul a decedat în urma electrocutării”, a precizat pentru ONE TV ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Sîngerei, Svetlana Talpă.

O nenorocire similară a avut loc duminică, 21 iulie, în jurul orei 12:30, într-o gospodărie din localitatea Mărcăuți, raionul Briceni, unde a fost identificat cadavrul unui bărbat de 48 de ani. Preliminar, oamenii legii au stabilit că decesul a survenit în urma electrocutării.

Potrivit poiliției, pe ambele cazuri au fost inițiat procese penale pentru a stabili toate circumstanțele în care s-au produs aceste tragedii.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA