Dosarul fostului deputat PLDM, Chiril Lucinschi: magistrații au reluat cercetarea și au amânat sentința

Cercetarea judecătorească în dosarul penal pe numele fostului deputat PLDM Chiril Lucinschi, învinuit de spălare de bani, a fost reluată. După patru ani de rejudecare a cazului, magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, urmau să pronunțe luni sentința, însă au decis să amâne verdictul pentru o altă ședință, pentru a analiza unele materiale din dosar.

Potrivit șefului Procuraturii Anticorupție, Marcel Dumbravan, magistrații au constatat că este necesară analizarea unor documente menționate de inculpat, precum și a altor acte din dosar, care au fost restituite părților.

,,Inculpatul a făcut referire în declarațiile sale la unele documente pe care instanța de judecată dorește să le vizioneze nemijlocit. Totodată, unele documente din cadrul dosarului, la etapa urmăririi penale, au fost restituite către părți și instanța de judecată dorește să le vizioneze și să le cerceteze în cadrul ședinței de judecată. La fel urmează a fi cercetate unele înscrisuri din posesia unei companii care figurează inclusiv în actele de învinuire. Pe cazul urmând a fi stabilită o nouă dată, adică o nouă ședință de judecată”, a afirmat șeful Procuraturii Anticorupție.

Contactat de ONE TV, fostul politician a refuzat să comenteze, motivând că este ocupat.

În 2021, dosarul în care Chiril Lucinschi a fost găsit vinovat de spălare de bani proveniți din frauda bancară, a revenit pe masa instanței de fond, după o hotărâre a Curții de Apel. Procuratura Anticorupție îți menține acuzaţiile şi afirmă că fostul deputat a primit, prin intermediul unei firme care îi aparţine, 440 de mii de dolari. Banii proveneau de la Banca de Economii condusă atunci de fugarul oligarh Ilan Șor. Procurorii cer pe numele lui 7 ani de închisoare. Chiril Lucinschi pledează nevinovat.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA