VIDEO Dosarul contrabandei de la Vulcănești: Un șef din cadrul INSP, reținut

Un șef de direcție din cadrul Inspectoratului Național de Securitate Publică a fost reținut în dosarul contrabandei cu țigări și alcool etilic de la Vulcănești. Oamenii legii urmează să efectueze percheziții la domiciliul acestuia.

Anterior, un fost șef din cadrul INI și un inspector INSP au fost plasați în arest pentru o perioadă de 30 de zile, fiind suspectați în acelați dosar.

Amintim că, operațiunea este o continuare a episodului de reținere a 3,8 milioane țigări de contrabandă, cu rețineri la Vulcănești, în vara lui 2022. În luna octombrie a aceluiași an, procurorii PCCOCS au anunțat și trimiterea în judecată a primului dosar. Suspecții ar face parte din același  grup criminal organizat, iar în dimineața de 23 decembrie aceștia conduceau separat un microbuz și o mașină cu rol de protecție ca antemergător.

Microbuzul urma să fie reținut de un echipaj al Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP) de pe șoseaua Leova-Cahul, în urma informației parvenite de la INI, care l-au și oprit. Atunci, șoferul a declarat că este și el ofițer al INSP și a refuzat să deschidă portbagajul. Din microbuz au fost ridicate 1,2 milioane de țigări, de diferite mărci, camuflate cu cutii goale de banane.

Au urmat percheziții și la un depozit al acestora și al grupului infracțional din care ar face parte, de unde au fost ridicate și circa 500 litri de alcool etilic și alte 700.000 de țigări.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media