Premierul Dorin Recean susține că lipsa angajaților sau a spațiului nu sunt impedimente pentru îndeplinirea atribuțiilor de către Procuratura Anticorupție, accentuând că insuficiență de personal este și în alte structuri, dar în astfel de situații managerul trebuie să intervină și să concentreze activitatea pe lucrurile prioritare. Declarația a fost făcută în contextul în care reprezentanții Procuraturii specializate au reamintit despre aceste probleme la scurt timp după ce Consiliul Suprem de Securitate a recomandat Guvernului să vină cu propuneri pentru schimbarea situației de la Procuratura Anticorupție din motiv că a eșuat în lupta contra corupției mari, în special, a celei politice care a vizat alegerile prezidențiale și referendumul pro-UE din toamna acestui an.
”Așteptările au fost foarte mari de la schimbările de la Procuratura Anticorupție și corespunzător noi ne vom asigura că avem instrumentele necesare ca să nu mai depindem de indivizi sau persoane particulare. Trebuie să avem o abordare sistemică. Ceea ce este important este să avem claritate, adică foarte repede să ne mișcăm pe cercetarea dosarelor penale odată ce ele au fost investigate, odată ce s-au întreprins măsurile de urmările penală, la fel de important este să lucreze procurorii, judecătorii ca aceste dosare să aibă finalitate”, Dorin Recean, premierul Republicii Moldova.
Șeful Cabinetului de miniștri a mai subliniat că lupta cu corupția nu depinde de sediul în care activează procurorii.
”Niciodată nu cred că să lupți eficient cu corupția, cu crima determină în ce fotoliu stai și în ce clădire stai. Noi, într-adevăr ca și Guvern, ca și guvernare trebuie să oferim și să îmbunătățim condițiile de muncă, dar niciodată, absolut niciodată asta nu poate să fie o scuză sau un împediment, sau o constrângere pentru ca un procuror curajos, un judecător curajos să-și facă meseria”, Dorin Recean, premierul Republicii Moldova.
În ceea ce privește lipsa de personal invocată anterior de Procuratura Anticorupție, premierul susține că aceasta la fel nu poate fi o scuză.
”Este o lipsă acută nu doar la Procuratura Anticorupție, există această lipsă de personal și la Ministerul de Interne, și la judecătorii, și la alte instituții. Aici intervine rolul managerului să se asigure că indiferent de constrângerile care există, te concentrezi, te focusezi pe lucrurile prioritare”, Dorin Recean, premierul Republicii Moldova.
Responsabilii instituției vizate și-au rezervat dreptul să nu comenteze acuzațiile. În data de 11 noiembrie, Maia Sandu a convocat Consiliul Suprem de Securitate. Ppreședinta Republicii Moldova a vorbit după ședință despre situația de la Procuratura Anticorupție, dar nu a precizat, dacă este vizată șefa structurii Veronica Dragalin.
”Trebuie să recunoaștem că schimbările pe care le-am făcut la Procuratura Anticorupție nu au dat rezultate. Sugestia, recomandarea Consiliului Suprem de Securitate către Guvern a fost să vină cu o propunere nouă pentru a schimba situația de la Procuratura Anticopruție, pentru că am văzut un eșec total din partea acesteia pe lupta împotriva corupției mari și, mai ales, împotriva corupției politice”, Maia Sandu, președintele Republicii Moldova.
În replică, Procuratura Anticorupție a dat vina pe lipsa de personal, sediu adaptat necesităților, dar și de tehnică specială pentru investigații. În același timp, PA a subliniat că, în urma unor modificări legislative intrate în vigoare în acest an, nu mai este abilitată cu investigarea corupției electorale.