Premierul Dorin Recean a declarat într-un interviu acordat jurnalistului ucrainean Dmitri Gordon că Federația Rusă continuă să intervină activ în procesele democratice din Republica Moldova prin intermediul rețelelor criminale și al finanțărilor ilegale.
Potrivit șefului executivului de la Chișinău, Kremlinul a cheltuit sume importante de bani pentru a influența alegerile din Republica Moldova și pentru a bloca desfășurarea referendumului privind integrarea europeană.
„Ei (rușii) cheltuie bani murdari prin grupuri criminale pentru a destabiliza situația din țară, pentru a cumpăra voturile moldovenilor, pentru ca moldovenii să voteze împotriva propriului interes”, a subliniat Recean.
Premierul a reamintit și de protestele organizate în 2022, după izbucnirea războiului din Ucraina, despre care afirmă că au fost finanțate de Moscova. Manifestanții erau plătiți pentru a locui în corturi și pentru a exercita presiuni asupra autorităților.
„Adunau câte 100-150 de persoane cu constituție atletică pentru a merge împotriva poliției. Dar noi am făcut față. Instituțiile noastre au devenit mai puternice”, a declarat premierul.
Recean a afirmat că, după eșecul destabilizării prin proteste, Federația Rusă și-a mutat atenția asupra alegerilor, recurgând la metode precum cumpărarea voturilor și propaganda.
„Au cumpărat aproape 10% din voturi. Dar noi tot am câștigat. Moldovenii au făcut alegerea corectă și au demonstrat că Moldova este o țară independentă – cu propria cultură, cu propriul plan de dezvoltare, cu propria voință”, a spus el.
În perspectiva alegerilor din toamna acestui an, Recean spune că Moscova a pus la cale o nouă tentativă de destabilizare, concentrată asupra regiunii transnistrene. El a acuzat Kremlinul că, la începutul acestui an, a creat în mod deliberat o catastrofă umanitară în stânga Nistrului, privând populația de acces la resurse esențiale precum gazul, apa, electricitatea și căldura.
„Ei tot spun că le pasă de oamenii din regiunea transnistreană. Ce fel de grijă e asta – dacă i-au lăsat pe acești oameni fără gaz, fără electricitate, fără apă, fără căldură?”, a întrebat retoric premierul.
Recean a concluzionat că Rusia urmărește constant subminarea relației dintre Chișinău și Tiraspol, iar acțiunile recente au ca scop adâncirea tensiunilor între cele două maluri ale Nistrului.