Dorin Recean conduce delegația țării noastre la Forumul Economic de la Davos

Delegația Republicii Moldova va participa la Forumul Economic Mondial de la Davos, în perioada 16 – 18 ianuarie.  Delegația va fi condusă de premierul Dorin Recean. Șeful executivului va avea o serie de întrevederi bilaterale cu șefi de guverne și de state.

Astfel, Dorin Recean se va întâlni cu omologul său din Regatului Țărilor de Jos, Mark Rutte, prim-ministrul Croației, Andrej Plenković, prim-ministrul Bulgariei, Nikolai Denkov, președinta Consiliului de miniștri din Bosnia și Herțegovina, Borjana Krišto, și premierul Liechtensteinului, Daniel Risch.

De asemenea, șeful executivului de la Chișinău va discuta cu președintele Lituaniei, Gitanas Nausėda, președintele Poloniei, Andrzej Duda, și cu Alteța Sa Prințul Albert II al Monaco.

Lucrările Forumului Economic Mondial de la Davos se desfășoară în perioada 15 – 19 ianuarie, iar din componența delegației țării noastre mai fac parte ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, și secretarul de stat al Ministerului Energiei, Carolina Novac.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media