foto:Digi24.ro

Donald Trump pune presiune pe Rusia. Trimisul său special s-a întâlnit cu Vladimir Putin

Președintele american Donald Trump a transmis un mesaj public prin care îndeamnă Rusia să accelereze negocierile de pace privind Ucraina. Apelul a fost făcut vineri, printr-o postare pe rețeaua Truth Social. S-a întâmplat chiar în ziua în care trimisul său special, Steve Witkoff, s-a întâlnit cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, la Sankt Petersburg. Întrevederea a durat aproximativ patru ore și s-a desfășurat cu ușile închise.

„Rusia trebuie să se pună în mișcare. Prea mulți oameni MOR, mii pe săptămână, într-un război teribil și fără sens. Un război care nu ar fi avut loc dacă eu aș fi fost președinte!”, a scris Trump pe Truth Social.

Potrivit Kremlinului, discuțiile dintre Putin și Witkoff s-au axat pe conflictul din Ucraina. Purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov  a sugerat totodată că o discuție telefonică între Trump și Putin este teoretic posibilă.

Vizita lui Witkoff în Rusia este a treia din acest an, scrie Digi24.

Deși Kremlinul a minimalizat importanța întrevederii, prezența lui Witkoff la Sankt Petersburg este un semnal al interesului crescând pentru reluarea dialogului privind un eventual acord de pace în Ucraina.

Trump a dat însă de înțeles că răbdarea sa este limitată. El a avertizat că ar putea impune sancțiuni secundare țărilor care continuă să achiziționeze petrol rusesc. Asta dacă Moscova nu face progrese reale în negocieri.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA