Donald Trump anunță tarife de 125% pentru China și o pauză de 90 de zile pentru restul lumii

Președintele american Donald Trump a anunțat creșterea tarifelor vamale pentru China la 125%, pe fondul tensiunilor comerciale dintre cele două mari economii ale lumii. În același timp, el a declarat că va introduce o pauză de 90 de zile pentru aplicarea tarifelor în cazul țărilor care nu au luat măsuri de retorsiune împotriva Statelor Unite. În acest caz ar fi vizată și Republica Moldova, pentru care SUA anunțase taxe de 31 la sută.

Pe baza lipsei de respect a Chinei față de piețele mondiale, ridic tariful la 125% cu efect imediat. Sperăm ca, în viitorul apropiat, China să înțeleagă că zilele în care jefuia SUA nu mai sunt acceptabile”, a scris Trump.

Măsura a avut efect imediat pe piețele globale: S&P 500 a crescut cu 5,6%, iar Nasdaq cu peste 8%. China va fi vizată de cele mai dure măsuri, scrie agerpres.

Însă țări precum Mexic, Canada și cele din Uniunea Europeană vor intra sub regimul tarifar de bază de 10%. Acesta va fi aplicat temporar în următoarele 90 de zile.

Vorbind cu presa, Trump a admis că unii s-au speriat de anunțul tarifar. El a spus că „pauza este temporară” și că va analiza situația companiilor afectate „instinctiv”.

CITEȘTE ȘI: Chișinăul își propune să negocieze cu SUA taxele impuse produselor moldovenești

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA