Președinte american Donald Trump a avut miercuri, 12 februarie, o convorbire telefonică cu liderul ucrainean Volodimir Zelenski, în cadrul căreia s-au abordat subiecte legate de războiul din Ucraina și posibilitățile de a obține pacea. Trump a afirmat că atât Zelenski, cât și președintele rus Vladimir Putin își doresc încheierea conflictului și a anunțat lansarea unor negocieri „imediate” în acest scop, potrivit Digi24.
„Conversația a decurs foarte bine. El, ca și președintele Putin, dorește să facă PACE”, a scris Trump pe rețeaua Truth Social, subliniind că reuniunea de vineri, de la Munchen, la care vor participa vicepreședintele JD Vance și secretarul de stat Marco Rubio, ar putea aduce progrese semnificative. „Este timpul să oprim acest război ridicol, în care au avut loc moarte și distrugeri masive și total inutile”, a adăugat Trump.
Discuția a fost confirmată și de Volodimir Zelenski, care a menționat într-un mesaj pe platforma X, că a fost o conversație „semnificativă”, în care s-a discutat despre colaborarea dintre SUA și Ucraina, precum și despre avansurile tehnologice ucrainene, inclusiv în domeniul dronelor. De asemenea, el a precizat că Trump i-a împărtășit detalii despre convorbirea sa cu Putin și că cei doi lideri au convenit să mențină legătura, și să planifice întâlniri viitoare.
I had a meaningful conversation with @POTUS. We long talked about opportunities to achieve peace, discussed our readiness to work together at the team level, and Ukraine’s technological capabilities—including drones and other advanced industries. I am grateful to President Trump… pic.twitter.com/2SIOTX3jEp
— Volodymyr Zelenskyy / Володимир Зеленський (@ZelenskyyUa) February 12, 2025
Potrivit biroului președintelui ucrainean, discuția telefonică dintre cei doi lideri a durat aproximativ o oră.
Citește și: Donald Trump a anunțat că a discutat cu președintele rus Vladimir Putin. Ce au vorbit cei doi