Doi tineri din raionul Ungheni sunt condamnați la 20 și, respectiv, 23 de ani de pușcărie pentru omor. Aceștia au omorât doi tineri, de 17 și 15 ani, după care au încercat să ascundă infracțiunea.
Potrivit Procuraturii Generale, în aprilie 2018, cei doi tineri aveau, la momentul crimei, câte 20 de ani. Aceștia se aflau în casa unor rude din raionul Ungheni, au consumat băuturi alcoolice împreună cu doi minori, de 17 și, respectiv, 15 ani, după care s-au luat la ceartă. Au scos obiecte ascuțite și au aplicat lovituri minorilor, în urma cărora ambii au decedat.
Mai mult, pentru a ascunde crima, tinerii au încărcat corpurile neînsuflețite într-o căruță și le-au transportat într-un câmp. Au săpat o groapă cu adâncimea de 30 cm, în care au îngropat victimele și au acoperit zona cu iarbă uscată.
Au aruncat în tufiș obiectele folosite: un covor, un hârleț, o lopată, o furcă, un topor și o pereche de pantaloni care aparțineau victimei.
Cei doi tineri nu și-au recunoscut vina.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.