Două persoane au fost condamnate pentru trafic de influență într-un dosar investigat de Centrul Național Anticorupție (CNA) și trimis în judecată de Procuratura Anticorupție (PA). Cei doi inculpați au primit amenzi de 140.000 de lei și 125.000 de lei, iar instanța a decis confiscarea unor sume de bani primite ilegal: 1.500 de euro și 58.000 de lei de la unul dintre ei și 1.000 de euro și 6.000 de lei de la celălalt.
Potrivit anchetei, faptele s-au petrecut între mai 2017 și octombrie 2018. Unul dintre inculpați a cerut și primit bani de la un cetățean, promițând că poate influența legalizarea unei construcții neautorizate din Chișinău. Acesta susținea că are relații în mai multe instituții, inclusiv în Primăria Chișinău, Judecătoria Chișinău și Inspectoratul de Poliție Rîșcani.
În schimbul „ajutorului” său, inculpatul a pretins 1.500 de euro pentru influențarea unor angajați ai poliției și 1.000 de euro pentru a interveni pe lângă șeful Serviciului Arhitectură și Construcții al Preturii Rîșcani. De asemenea, a cerut și primit 64.000 de lei pentru a influența o hotărâre favorabilă în instanță. O parte din bani a fost transmisă celuilalt inculpat, care a pretins că poate ajuta la legalizarea construcției.
Ancheta a durat 7 luni, iar procesul judiciar s-a întins pe mai bine de 5 ani. Deși cei doi nu și-au recunoscut vina, instanța a considerat dovezile suficiente pentru a-i condamna. Sentința nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Centru în termen de 15 zile.