Doi frați, cât pe ce să se înece în lacul de la Valea Morilor din Capitală. Cum s-a întâmplat totul

Au mers la scăldat, iar într-un moment distracția s-ar fi putut transforma în traagedie. E vorba de doi frați minori, de 15 și 17 ani, care au fost slavați de la înec de salvamarii stației de salvare din parcul „Valea Trandafirilor” din Capitală.

Într-un comunicat emis de IGSU se precizează că cazul a avut loc în după amiaza zilei de duminică, 16 iunie, către ora 16:40. Unul dintre minori a început să se înece, neputând ieși din apă de unul singur. Celălalt a încercat să-l ajute, dar fără succes, ambii fiind în pericol de înec.

Incidentul a fost observat de salvamari care imediat au intervenit și au scos în siguranță tinerii la mal.

„Băieții sunt în afara oricărui pericol, nu au avut nevoie de îngrijiri medicale”, au specificat salvatorii.

În context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență îndeamnă părinții și cei care au în grijă minori să-i monitorizeze strict și să nu le permită mersul la scăldat de unii singuri sau în grupuri de prieteni. Maturii sunt rugați să ghideze copiii în apă și să fie vigilenți în timpul activităților desfășurate în mediul acvatic.

Totodată, în vederea evitării situațiilor de risc, salvatorii îndeamnă oamenii să meargă la scăldat doar în locuri special amenajate și dotate cu stații de salvare.

Conform datelor IGSU, de la începutul anului 2024, 53 de persoane au fost salvate de la înec de salvamarii stațiilor de salvare pe apă, iar 24 de persoane și-au pierdut viața în bazinele acvatice din țară.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA