Doi comercianți de droguri – reținuți. Au fost ridicate droguri de aproape un milion de lei

Doi bărbați au fost reținuți pentru 72 de ore pentru contrabandă cu droguri și punerea în circulație a substanțelor narcotice. Oamenii legii au efectuat percheziții la domiciliile suspecților de unde au ridicat droguri în valoare de aproximativ un milion de lei.

Potrivit cercetărilor, unul dintre suspecți este un bărbat de 31 de ani, originar din Capitală. Acesta ar fi distribuit și comercializat substanțele narcotice.

Oamenii legii au găsit asupra lui 23 de pachețele în care se aflau câte 43 de grame de droguri de tip PVP (sare),  dar și 15 000 de lei.

Ulterior, a fost identificat și unul dintre organizatorii grupului criminal. Este vorba despre un bărbat de 34 de ani, originar din raionul Leova.

În urma percheziției autorizate la domiciliile acestuia și în imobilele pe care acesta le deține, polițiștii au depistat și ridicat 1,5 kg de droguri de tip PVP (sare) și semințe de cannabis. Au fost găsiți și 50 de mii de lei, bani care ar fi fost obținuți din activitatea ilegală.

Valoarea estimativă a substanțelor narcotice depistate constituie 950 000 lei. Aceștia riscă închisoare de la 7 la 15 ani.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA