Doi cetățeni din Sri Lanka au încercau să treacă ilegal frontiera dintre Republica Moldova și România. Aceștia au fost reținuți de Poliția de Frontieră în apropiere de localitatea Frăsinești, raionul Ungheni. Cei doi bărbați, în vârstă de 31 și 42 de ani, au fost depistați de o patrulă mobilă.
Ei nu dețineau documente justificative pentru prezența în zonă.
În cadrul verificărilor extinse, în apropiere de localitatea Costuleni au fost identificați alți doi bărbați, cetățeni români, ascunși în vegetație lângă un autoturism cu numere de înmatriculare italiene.
Potrivit autorităților, aceștia urmau să primească câte 2.500 de euro pentru a-i ajuta pe cetățenii din Sri Lanka să treacă ilegal frontiera. La fața locului au fost depistate și opt plăci de polistiren. Acestea ar fi urmat să fie utilizate pentru traversarea înot a râului Prut.
Judecătoria Ungheni a emis mandate de arest preventiv pentru 30 de zile pe numele celor doi cetățeni români. Vehiculul implicat a fost indisponibilizat, în vederea confiscării.
Conform legislației în vigoare, organizarea migrației ilegale se pedepsește cu închisoare de la 5 la 12 ani și cu amendă între 6.000 și 8.000 de unități convenționale.