sursa: Poliția de Frontiera

Doi cetățeani ai Nigeriei au prezentat acte false la întrarea în țară. Au făcut cale întoarsă

Un moldovean și doi cetățeni ai Nigeriei au prezentat la controlul trecerii frontierei de stat acte falsificate și inexistente. Persoanele reveneau din Cehia și Turcia.

Primul caz s-a produs la punctul de trecere a frontierei Costești. Pe sensul de intrare în țară s-a apropiat un autocar de rută „Cehia-Moldova”. Un cetățean moldovean de 31 de ani a fost supus unui control adițional. Polițiștii de frontieră au depistat un permis de conducere moldovenesc, care nu îndeplinea condițiile de formă și fond al unui document autentic. Permisul avea semne vădite de falsificare. În baza celor stabilite, bărbatul a declarat că obţinuse permisul acum trei ani, prin intermediari, contra unei sume de 700 euro. Documentul a fost ridicat și transmis spre expertiză.

Al doile acaz s-a produs pe Aeroportul Internațional Chișinău. Polițiștii de frontieră au refuzat intrarea în Republica Moldova pentru doi tineri din Nigeria care dețineau acte inexistente.

Astfel, în cadrul controlului de documente a pasagerilor cursei „Istanbul-Chișinău”, străinii au prezentat pe lângă pașapoarte și vize electronice, pretins a fi eliberate de către autoritățile moldovenești. La verificarea informației în baza de date, polițiștii de frontieră au stabilit că vize pe numele acestora nu au fost eliberate. Persoanele au făcut cale întoarsă în Turcia.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA