Detalii privind starea soldatului rănit cu arma de foc într-o unitate militară din raionul Florești: ,,Extrem de gravă”

Soldatul prin contract din cadrul Armatei Naționale, care s-a rănit cu arma în timp ce executa serviciul într-o unitate din garnizoana din raionul Florești, este internat în stare extrem de gravă în cadrul Spitalului Raional Florești, iar medicii sunt rezervați în privința șanselor sale de supraviețuire.

,,Pacientul de 22 de ani a fost internat în stare extrem de gravă. Pacientul continuă tratamentul în Secția anesteziologie și terapie intensivă. Continuă tratamentul, conform protocoalelor. Cu părere de rău pronosticul este rezervat”, a afirmat Ludmila Capcelea, directorul Spitalului Raional Florești.

Incidentul a avut loc în jurul orei 10:00, iar circumstențele acestuia sunt investigate de structurile judiciare.

,,Un militar prin contract al Armatei Naționale, care execută serviciul într-o unitate din garnizoana Florești, s-a rănit astăzi, 20 ianuarie curent, în rezultatul unei împuşcături cu arma din dotare, în timpul executării serviciului”, au menționat responsabilii Ministerului Apărării.

Totodată, ministrul Apărării, Anatolie Nosatîii, a dispus desfăşurarea unei anchete de serviciu în urma acestui caz.

 

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA