Detalii despre atacul armat de la Soroca

Soția și copilul de 14 ani ai pistolarului de la Soroca au devenit martori ai atacului armat comis în plină zi în centrul orașului de pe Nistru. Membrii familiei atacatorului se aflau în mașină, iar scenele de groază soldate cu împușcarea în picior a unui bărbat s-au petrecut sub ochii lor. Localnicii sunt șocați de cele întâmplate, mai ales că cei doi foști parteneri de afaceri au decis să-și regleze conturile în stil mafiot  lângă o școală, chiar în timp ce elevii obișnuiesc să iasă de la lecții. Surse din poliție spun că motivul conflictului ar fi fost o datorie mai veche de doar câteva sute de lei.

“Atacul armat a fost comis în acest loc. Răufăcătorul a tăiat calea victimei cu automobilul său și s-a apropiat de fostul său partener de afaceri, chiar dacă în automobil se afla în soția și copilul său. Cel de-al doilea bărbat a ieșit din mașina sa, iar după un schimb de replici, agresorul a scos pistolul și a tras două focuri: unul de avertizare în pământ, iar al doilea în piciorul interlocutorului”, relatează jurnalistul ONE TV, Dementii Cuțevișchii-Negruța

Atacatorul a deschis focul cu sânge rece, chiar dacă se afla pe strada Ștefan cel Mare și Sfânt din Soroca, una dintre cele mai aglomerate zone din oraș. Această femeie locuiește în casa situată vizavi de locul unde a fost comis atacul. Ea spune că totul s-a întâmplat foarte repede.

”Veneam de la veceu și am auzit 2 ori împușcătura. Eu credeam că copii cu artificiile asta aici. Și vin așa încoace și văd gălăgia, văd că poliția aici, toți. Zici că un om a vrut să treacă strada, dar altul a ieșit din mașina și l-o împușcat de două ori. Și că el la urma zice că ei erau parteneri”, a spus un martor

Victima împușcată în picior a reținut numărul mașinii la volanul căruia a plecat fostul său partener de afaceri, ceea ce a ajutat poliția să-l rețină pe atacator în jumătate de oră, în timp ce se deplasa cu mașina, împreună cu familia sa, printr-un sat din Soroca. Bărbatul nu a opus rezistență.

”La fața locului oamenii legii au depistat la sol victima – un bărbat de 39 de ani, originar din Soroca, care a declarat că a fost împușcat de către un alt bărbat de 33 de ani dintr-un automobil de marca Mercedes.  Victima a fost transportată de urgența la Spitalul raional Soroca pentru acordarea ajutorului medical. Bărbatul bănuit a fost reținut la scurt timp de oamenii legii. În timpul verificărilor polițiștii au stabilit că bănuitul nu deține permis de port arma, iar pistolul ar fi fost furat”, Svetlana Talpă, ofițer de presă al IP Soroca

Potrivit poliției, pistolul ar fi fost furat în Chișinău, dintr-un automobil, încă acum 10 ani și urmează să fie stabilit cum a ajuns în posesia atacatorului din Soroca. Procurorii intenționează să obțină plasarea în arest a individului de 33 de ani pe parcursul anchetării sale pentru tentativă de omor. Până acum s-a stabilit că cei doi bărbați au avut afaceri în domeniul transportului de pasageri. Potrivit surselor noastre din cadrul organelor de drept, acum câțiva ani s-au certat din cauza unei sume mici de bani, de doar 200 de lei, după care nu s-au mai văzut, așa cum ambii au fost la muncă peste hotare.  Bărbatul rănit în picior ar fi fost cel care ar fi inițiat acum discuția prin mesaje și i-a amintit despre datorie fostului partener. Medicii de la Spitalul din Soroca spun că viața victimei este în afara oricărui pericol, așa cum glontele a fost extras în urma unei intervenții.

”S-a internat un pacient cu trautism primit de foc, la unitatea noastra de primire. Pacient a fost examinat de urgența de toți specialiștii. S-a făcut o manoperă de stabilizare. Examinat, pe urgența a fost operat. Prelucrarea plăgilor cu stabilizarea fracturii. La moment pacientul este în stare gravitatea medie. Pericol pentru viața nu este. Primește îngrijirile medicale necesare”, a spus Valeriu Petrovici, Șef secție de Traumatologie

Dacă va fi găsit vinovat, atacatorul riscă până la 20 de ani pentru tentativă de omor, dar procurorii nu exclud că îi vor înainta și învinuirea ce ține de păstrarea și folosirea ilegală a armei furate.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media