Descoperire macabră. Un tânăr, găsit mort pe un câmp din sudul țării

Descoperire macabră în sudul țării. Corpul unui tânăr de 32 de ani a fost găsit la hotarul localităților Joltai și Chiriet-Lunga din Comrat. Cadavrul a fost descoperit de localnici, care au alertat oamenii legii.

„Polițiștii au fost sesizați de locuitorii satului Joltai, precum că a fost depistat cadavrul neidentificat, în stare de putrefacției. La fața locului s-a deplasat grupul operativ de urmărire penală și medicul legist, pentru efectuarea cercetărilor”, ne-a comunicat ofițerul de presă a IGP, Mariana Beţivu.

Potrivit poliției, în urma investigațiilor preliminare și a examinării medico-legale, nu au fost constatate, la prima vedere, urme vizibile de moarte violentă.

Trupul victimei a fost dus la Centrul de Medicină Legală pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA