Partidul Socialiștilor care a protestat astăzi la sediul CEC urmează să organizeze și pe 11 noiembrie un protest, doar că în fața Curții Constituționale. Aceștia sunt nemulțumiți de rezultatele referendumului , dar și scrutinului prezidențial, în care candidatul susținut de partid, Alexand Stoianoglo, a obținut cu peste 10% mai puține sufragii față de Maia Sandu. Protestele partidului au legătură cu incertitudinea viitoarei colaborări dintre socialiști și Stoianoglo, scrie deschide.md cu referire la surse din cadrul PSRM.
„Decizia de a intensifica eforturile nu este una întâmplătoare, fiind legată de incertitudinea privind viitoarea colaborare cu candidatul PSRM la scrutinul prezidențial, Alexandr Stoianoglo”, scrie portalul.
Colaborarea cu Stoianoglo pentru parlamentarele din 2025 nu este încă definitivată. Astfel, de frica ca Stoianoglo să nu fie încadrat într-un alt proiect politic și pentru ca cele aproximativ 45% de voturi obținute de la cetățeni în al doilea tur să nu fie dispersate sau, mai grav, preluate de gruparea „ȘOR” și partidele afiliate fugarului penal, socialiștii pun la cale o ofensivă de imagine.
Potrivit aceleiași surse, socialiștii ar fi dat indicații fiecărei organizații teritoriale să mobilizeze aproximativ 50 de persoane pentru manifestația care urmează să fie organizat luni.
„Sursele noastre au menționat că mai mulți președinți ai organizațiilor teritoriale au primit solicitări de a mobiliza membrii și simpatizanții partidului pentru acțiunea de protest, planificată în fața Curții Constituționale. Scopul întrunirii ar fi exprimarea nemulțumirii față de rezultatele scrutinului prezidențial”, scrie deschide.md.
Recent, liderul PSRM, Igor Dodon, a lăsat să se înțeleagă că, în contextul apropiatelor alegeri parlamentare din 2025, socialiștii urmează să organizeze mai multe manifestații la CEC, Curtea Constituțională și Consiliul Audiovizualului, solicitând „depolitizarea” acestor instituții. În acest sens, PSRM dorește să demonstreze Moscovei că formațiunea rămâne principala forță de opoziție din Republica Moldova.