Descendenții familiilor deportate pot solicita restituirea averilor confiscate: ,,A început în anul 1989”

Descendenții familiilor deportate pot solicita restituirea averilor confiscate, însă procesul rămâne unul complicat din punct de vedere legislativ. Declarația a fost făcută de vicepreședinta Asociației Foștilor Deportați și Deținuți Politici (AFDDP) din Republica Moldova, Elena Sajina, în cadrul emisiunii Info One Week de la ONE TV. Potrivit acesteia, cea mai dificilă etapă este documentarea cazului și colectarea actelor necesare pentru inițierea procedurii de recuperare a bunurilor.

,,Procesul de restituire a bunurilor confiscate a început în anul 1989, cand a fost o lege, dar nu a fost scrisă metodologia, adică s-a constatat că foștii deportați au dreptul la restituirea averii dar n-a fost niciun protocol , ori document legitim care să explice. Actualul președinte, Alexandru Postica, jurist după specialitate, împreună cu dl Ion Manole, actualul director al organizației PROMO LEX, au început să colaboreze cu Asociația Foștilor deportați și deținuți politici, ca să ajute persoanele…Ei au ajutat peste 60 de persoane cu întocmirea documentelor, în primul rând analiza documentelor , scoaterea din arhive, sau a proceselor verbale”, a relatat Elena Sajina, vicepreședintele AFDDP.

VO: Mai multe mărturii despre drama deportărilor din perioada sovietică pot fi urmărite în interviul integral disponibil pe canalul de YouTube al ONE TV. Emisiunea Info One Week, moderată de Olivia Furtună, este difuzată în fiecare duminică, de la ora 21:00.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA