Denunțarea acordului cu Rusia privind centrele culturale, pe ordinea de zi a Guvernului

Denunțarea acordului cu Rusia privind centrele culturale, pe ordinea de zi a ședinței de miercuri a Guvernului. Proiectul de hotărâre a fost propus de noul ministru al Culturii, Cristian Jardan. Documentul prevede denunțarea Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Federației Ruse referitor la înființarea și funcționarea centrelor culturale.

Astfel, proiectul vizează încetarea unui acord semnat în 2012, în baza căruia funcționează Centrul Rus de Știință și Cultură din Chișinău. Autoritățile susțin că, în anumite cazuri, aceste centre au fost folosite ca mijloace de influență și propagandă. Iar loc să promoveze cooperarea culturală, ele ar fi servit intereselor politice.

Amintim că autoritățile de la Chișinău au luat decizia de a închide Centrul Rus de Știință și Cultură, după ce două drone lansate de Rusia au explodat pe teritoriul țării noastre. Prin închiderea Centrulului, Moldova ar urma exemplul altor țări, precum Slovenia, România și Azerbaidjan. Aceste state au renunțat la asemenea instituții, ca urmare a acțiunilor agresive ale Moscovei împotriva Ucrainei.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA