Denunț la Procuratură. PAS îl acuză pe Ceban că a accesat credite de milioane fără aprobarea CMC

Fracțiunea PAS din Consiliul Municipal Chișinău îl acuză pe edilul Ion Ceban că ar fi accesat credite de 735 milioane de lei fără acordul CMC.  Dumitru Ivanov și Stoian Sergiu, vicepreședinții fracțiunii PAS din CMC, au depus un denunț la Procuratura Generală în acest sens. 

Potrivit PAS,  în perioada 2021 – 2023, Ion Ceban ar fi încheiat cu mai multe bănci comerciale din Republica Moldova, credite de împrumut în valoare totală de cca 735 milioane lei.
 ”…în anul 2021, la data de 5 și 27 mai, au fost contractate două credite de împrumut a câte 175 milioane lei, în sumă totală de 350 milioane lei;  în anul 2022, la data de 23 august a fost contractat un credit de împrumut în valoare de 115 milioane lei; în anul 2023, la data de 5 octombrie și 20 decembrie, au fost contractate alte două credite în valoare de 150 milioane lei și respectiv de 120 milioane lei”, afirmă PAS.
Potrivit aleșilor, niciunul din aceste  credite nu are la bază decizia CMC, ”adică consilierii nu au votat aceste credite și nimeni nu a fost informat despre scopul, valoarea creditului, perioada de rambursare”.
PAS îl suspectează pe primarul Capitalei că și-a depășit aribuțiile și a depus o sesizare la Procuratură în care solicită:  ”Procuratura Generală să atragă la răspundere contravențională și penală pentru abuz de putere sau depășirea atribuțiilor de serviciu pe funcționarii publici și de demnitate publică din cadrul Primăriei Chișinău care au participat la comiterea abuzurilor enumerate mai sus. Dacă se va dovedi că aceste acțiuni au loc ca urmare a comportamentului corupt al funcționarilor, tragerea lor la răspundere pentru fapte de corupție”.
Primarul Capitalei a respins acuzațiile.
”Totul este în termenii legali. Astăzi, rata de îndatorare a scăzut și este de aproximativ de 18 la sută pentru Primăria municipiului Chișinău. Celor incompetenți, care derulează și vehiculează diferite afirmații care nu corespund adevărului, cu mare regret trebuie să menționez că este cea mai incompetentă guvernare care a îndatorat statul cu miliarde de lei”, a spus edilul în finalul ședinție operative a Primăriei.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA