Explozii, focuri de armă și vehicule blindate în acțiune. Sute de militari ai Armatei Naționale au participat joi la demonstrația finală a exercițiului internațional „Scutul Păcii 2026”. Emoțiile au fost mari deoarece manifestațiile s-au desfășurat în fața conducerii Ministerului Apărării și a invitaților din țară și din străinătate. La final, militarii au fost evaluați de experți din 12 state, care le-au testat nivelul de pregătire în cadrul misiunilor internaționale.
,, Sute de militari ai Batalionului 22 de Menținere a Păcii desfășoară, în aceste momente, faza finală a exercițiului „Scutul Păcii 2026”. În spatele meu are loc, potrivit scenariului, ofensiva asupra pozițiilor adversarului. Militarii acționează cu armament și vehicule blindate pentru a neutraliza inamicul”, a afirmat Marina Papuc, jurnalistă ONE TV.
Printre militarii implicați în ofensivă se numără și Maximilian Cobzac, în vârstă de 22 de ani. În cadrul exercițiului, el a făcut parte din plutonul de cercetare și a avut misiunea de a identifica pozițiile adversarului. Militarul spune că, odată cu dotarea unității cu echipamente moderne, instruirea a devenit mai eficientă.
,, Exercițiul a fost destul de greu, din motiv că noi suntem militari și lucrul nostru e dificil, dar ne-am clarificat destul de bine. Am început să trecem de la armamentul vechi la cel nou, pe care-l țin în mână. E ușor, comod și multifuncțional. Putem pune pe el mai multe accesorii decât pe cel vechi”, a menționat militarul Maximilian Cobzac.
Un alt participant la exercițiu a fost locotenentul Dumitru Duca, care activează în Armata Națională din 2020. Pentru el, „Scutul Păcii 2026” este primul exercițiu de acest fel. În cadrul scenariului, a avut misiunea de a asigura paza zonei în care urma să fie redislocat batalionul.
,,Exercițiul în sine nu a fost complicat. Colegii s-au descurcat cu succes. La nivel național și internațional, aceste exerciții sunt foarte benefice pentru militari. Ele întăresc capacitățile militarilor, dar și pregătirea lor”, a subliniat Dumitru Duca.
La final, militarii au fost evaluați de experți naționali și internaționali din 12 state, inclusiv din Europa, Asia și America de Sud, care au monitorizat desfășurarea activităților și nivelul de pregătire al unităților.
,, Cred că militarii voștri sun pregătiți pentru orice misiune, [de pacificare n.r] deoarece nivelul de interoperabilitate și de capacitate este foarte ridicat. Am asistat astăzi la această evaluare, am urmărit ultima fază a exercițiului”, a spus Stefou Theodoros, oficial NATO.
La eveniment a participat ministrul Apărării, conducerea Statului Major și evaluatori internaționali.
,, Exercițiile constituie un element de bază pentru activitatea militarelor, ceea ce permite ca toate cele cunoștințe și deprinderi acumulate pe parcursul anului de instruire să fie verificate în practică. Aceasta ne permite să pregătim militarii noștri pentru participare în misiuni internaționale, așa cum este în Kosovo, așa cum este în Bosnia și Herțegovina, la fel și ca la misiunea Organizaţiei Naţionale Unite din Liban”, a menționat Anatolie Nosatîi, ministrul Apărării.
,, După cum ați observat din prezentările colegilor mei din diferite Batalioane de Infanterie, evaluarea se face periodic, în special o dată într-un an de zile. Ce ține de certificarea unui program mai fast, se face cel puțin o dată la patru ani când se finalizează ciclul de tip N2”, a spus Vitalie Micov, șef al Marelui Stat Major al Armatei Naționale.
Exercițiul militar „Scutul Păcii 2026” se desfășoară în perioada 22 iunie – 4 iulie 2026. Astfel, în următoarele zile, tehnica militară și efectivele participante se vor deplasa pe traseele naționale spre locurile de dislocare permanentă. Autoritățile îi îndeamnă pe cetățeni să fie înțelegători.


