În ultimele 24 de ore au avut loc două deflagrații cauzate de nerespectarea regulilor de securitate la încălzire, anunță angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU). Primul caz s-a produs într-o locuință din orașul Cupcini, raionul Edineț, iar cel de-al doilea într-o casă din satul Băcioi, municipiul Chișinău, unde o femeie de 66 de ani a avut de suferit.
Conform responsabililor IGSU, primul caz a avut loc în data de 1 decembrie, iar ei au fost alertați în jurul orei 13:00 prin intermediul Serviciului 112.
,,Potrivit informațiilor înregistrate, într-o locuință s-a produs o deflagrație a unui cazan pe combustibil solid, în urma căreia au fost deteriorate ușa, geamul și parțial bunurile materiale din interiorul cazangeriei. Incendiu în încăpere nu a avut loc, iar victime nu au fost raportate. La fața locului, specialiștii IGSU au stabilit prealabil că incidentul s-a produs în urma nerespectării regulilor de securitate. Proprietara a aprins focul în cazan, însă a uitat să deschidă robinetele de apă aflate sub presiune. La aproximativ 10 minute după ce a părăsit încăperea, s-a produs deflagrația”, au informat angajații structuriii.
Cel de-a doua explozie a fost înregistrată la scurt timp, adică în jurul orei 14:00.
,,Conform informațiilor, o femeie în vârstă de 66 de ani a suferit arsuri de gradul III pe suprafața corpului în urma unei deflagrații produse la aragaz. Aceasta, a uitat să închidă aragazul, iar atunci când se afla în încăperea auxiliară și a încercat să aprindă focul la cazanul pe combustibil solid, acumularea de gaz a provocat o explozie. Incendiu în încăpere nu s-a produs. Ulterior ,victima a fost preluată de către Serviciul medical de urgență și transportată la spital pentru îngrijiri medicale”, au adăugat reprezentanții IGSU.
Pe fondul acestor nenorociri, salvatorii și pompierii vin cu mai multe recomandări pentru oameni, printre care ,,să verifice periodic funcționalitatea echipamentelor și tehnicii de uz casnic și să întrețină corespunzător instalațiile alimentate cu combustibil solid sau gaze. Mai mult, oamenii sunt rugați să aerisească încăperile înainte de a aprinde focul, să nu lase sursele de încălzire fără supraveghere și să respecte toate măsurile de siguranță în vederea prevenirii situațiilor de risc. Angajații IGSU recomandă instalarea detectoarelor de fum și gaz în locuințe, întrucât acestea permit depistarea rapidă a scurgerilor periculoase și contribuie la prevenirea situațiilor excepționale. În caz de situații de risc, apelați Serviciul de urgență 112”.

