Deconectări de energie de patru ore în regiunea transnistreană

Locuitorii din regiunea transnistreană se pregătesc pentru deconectări programate de energie electrică ce vor dura patru ore duminică. Potrivit liderului separatist, deconectările inițiale, care durau 60 de minute, s-au dovedit insuficiente pentru menținerea stabilității sistemului energetic, scrie presa din regiune.

 

Consumul ridicat de energie depășește capacitatea de producție disponibilă în regiune.

Prima aplicare a mecanismului de deconectări a fost un test. Acesta a arătat că pauzele de o oră nu sunt suficiente pentru a menține sistemul energetic funcțional. Producția nu acoperă consumul crescut brusc”, a spus Vadim Krasnoselski.

Centrala de la Cuciurgan produce 150 MW de energie electrică pe oră, dintre care 20 MW sunt utilizați pentru necesitățile proprii. Hidrocentrala Dubăsari adaugă 24 MW. În total, regiunea poate beneficia de maximum 154 MW, în timp ce consumul orar actual este de 219 MW. Acest deficit impune măsuri suplimentare de economisire.

Sâmbătă, durata deconectărilor a fost de trei ore, însă, începând de duminică, specialiștii au recomandat extinderea pauzelor la patru ore pentru a preveni supraîncărcarea rețelei și eventualele avarii majore.

Amintim că Uzina Metalurgică din Rîbnița a intrat în șomaj tehnic, lăsând peste 2 mii de angajați fără loc de muncă și cu salarii minime, deocamdată încă plătite, scrie presa din regiune. Se întâmplă după ce Rusia a întrerupt livrarea de gaze naturale către regiunea transnistreană, de la 1 ianuarie.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA