Sursa: moldova.md

Decizie finală: UE aprobă sprijinul record de 1,9 miliarde de euro pentru Republica Moldova

Consiliul Uniunii Europene a dat undă verde finală pentru instituirea Fondului pentru Reformă și Creștere Economică destinat Republicii Moldova, în sumă de 1,9 miliarde euro. Acest nou mecanism va sprijini reformele legate de aderarea la UE și va stimula dezvoltarea economică a țării.

Valoarea pachetului financiar, de 1,9 miliarde de euro, este cea mai mare asistență acordată Moldovei de către UE de la obținerea independenței. Acesta vine în completarea altor forme de sprijin european și va contribui la accelerarea reformelor necesare integrării europene. În același timp, fondul va ajuta Moldova să facă față provocărilor cauzate de războiul Rusiei împotriva Ucrainei și încercărilor continue ale Moscovei de destabilizare a țării.

„Astăzi ajutăm cetățenii Republicii Moldova să avanseze în implementarea unor reforme socio-economice esențiale, să-și întărească economia și să accelereze aderarea la UE. Noul instrument va consolida și reziliența Moldovei, diminuând impactul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei”, a declarat Adam Szłapka, ministrul polonez pentru Afaceri Europene.

Plățile vor fi condiționate strict de implementarea reformelor stabilite în Agenda de Reformă agreată cu UE. Moldova va primi fondurile în tranșe de două ori pe an, în urma verificării de către Comisia Europeană a respectării condițiilor convenite.

Fondurile vor fi folosite pentru:

  • Implementarea reformelor necesare integrării în UE;

  • Creșterea economică și convergența economică cu spațiul european;

  • Dezvoltarea sectoarelor esențiale pentru integrarea în piața unică a UE;

  • Creșterea independenței energetice și reducerea dependenței de Rusia.

De asemenea, Fondul pentru Reformă și Creștere Economică va contribui la implementarea strategiei UE privind independența energetică a Moldovei, asigurând o integrare completă a țării în piața energetică europeană.

Regulamentul privind înființarea fondului urmează să fie semnat de președinții Consiliului și ai Parlamentului European, publicat în Jurnalul Oficial al UE și va intra în vigoare a doua zi.

Negocierile între instituțiile UE au fost finalizate pe 19 februarie 2025, iar acum Moldova se pregătește să acceseze fondurile necesare pentru accelerarea procesului de integrare europeană.

CITEȘTE ȘI: Vot istoric! Parlamentul European a aprobat asistența de 1,9 miliarde de euro pentru Moldova

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA