Sursa: mai.gov.md

FOTO De ziua națională a Salvatorului, angajații din cadul IGSU au primit medalii de la conducerea statului

De Ziua Salvatorului, Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a fost prezentă la sediul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. Șefa statului a mulțumit salvatorilor și pompierilor pentru munca continuă în salvarea de vieți omenești.

Înconjurată de peste 200 de salvatorii și pompierii, președinta Sandu, în cadrul unui dialog interactiv a fost pusă la curent cu ultimele realizări și planurile de dezvoltare a mecanismelor de intervenție în situații de urgență.

„Mulțumesc pentru fiecare din cele peste 3700 de misiuni de lichidare a incendiilor, pentru cele peste 2000 de misiuni de căutare-salvare, pentru cele peste 4200 misiuni auxiliare și cele 8 misiuni SMURD realizate anul trecut, dar cel mai mult vă mulțumesc pentru cele 600 vieți omenești salvate în ultimele șase luni. Sunteți adevărați eroi și eroine, și fiecare din voi merită respectul întregii societăți pentru eforturile și sacrificiile care le faceți zi de zi”, a declarat șefa statului.

Ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros, de asemenea a adăugat cuvinte de laudă în adresa salvatorilor.

„Astăzi este prilej de bucurie și mândrie pentru a onora viața, viața a 2296 oameni salvați, totalul din anul trecut”, a spus Adirna Efros.

Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a înmânat distincții către pompieri.

,,În caz de incendiu, calamitate sau orice altă situație de urgență, salvatorii și pompierii noștri sunt la datorie. Ei salvează viețile oamenilor aflați în pericol, chiar și în aceste clipe. Curajul neobosit de care ei dau dovadă, spiritul de sacrificiu și slujba în folosul comunității ne oferă siguranță și încredere. Le mulțumim și le suntem recunoscători pentru că pun în valoare viețile altora în fața celei proprii. În același timp, prioritatea noastră este să construim capacitatea de intervenție rapidă, atunci când este necesar, exact așa cum o vedem în țările UE”, a scris Recean pe pagina sa de Facebook.

La finalul vizitei, salvatori și pompieri din cadrul IGSU, la rândul lor, au asigurat Președintele țării că rămân întotdeauna pregătiți să intervină și să-și asume responsabilitatea în fața situațiilor de urgență.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media