De patru luni fără buget. Chișinăul încă nu are un buget aprobat pentru acest an

Capitala nu are aprobat un buget pentru 2024 deși suntem deja în luna aprilie. Discuțiile la acest subiect degenerează la fiecare ședință a Consiliului Muncipal Chișinău în scandal. Nici pe agenda de joi a ședinței CMC nu a fost inclus subiectul. În timp ce Primăria activează în baza unui buget provizoriu, consilierii se acuză reciproc și susțin că subiectul bugetului a fost politizat.

Pentru a face lumină în acest caz, echipa One Tv a discutat cu reprezentanții fracțiunilor în Consiliul Municipal Chișinău.

„Nu o dată am discutat cu responsabili că, totuși, e timpul, măcar să vedem proiectul bugetului pentru anul 2024, cu părere de rău, până la ziua de astăzi nu l-am văzut. Toate partidele vin în primul rând pentru declarații politice, dar nu pentru a lucra. În cazul în care lumea o să înțeleagă, cei 51 de consilieri, că am venit să lucrăm o să fie bugetul și toate celea. Cu părere de rău, este partea legală care permite municipalității, cel puțin un an să activeze pe baza bugetului provizoriu, pe baza celui care a fost aprobat în 2023. Municipalitatea nu se dezvoltă, noi lucrăm pe baza celor indicatori, care au fost aprobate tocmai un an și ceva în urmă”, a spus Denis Șova, consilier municipal Partidul Nostru.

Consilierii PAS cred că primarul general tărăgănează intenționat procedura de aprobare a bugetului pentru anul curent.

„Nu există voință politică în consiliul municipal Chișinău, asta nu există voință politică din partea lui Ion Ceban ca să prezinte acel buget. Cu privirea la bugetul actual care este unul provizoriu, noi cunoaștem că el a fost notificat și deja este în instanța de judecată, cu privire la faptul că Primăria nu vrea să execute notificarea și recomandările cancelariei și acest lanț despre care vorbesc, vorbește despre nedorința lui Ion Ceban și comoditatea lui de a gestiona orașul fără un buget. Atunci când există un buget votat, nu există probleme nerezolvate”, Zinaida Popa, președinte Fracțiunea PAS.

Reprezentanții fracțiunii MAN, partid condus de actualul edil al Capitalei, susțin că bugetul este pe ultima sută de metri și urmează să fie supus în curând votului.

Sunt anumiți membri ai unor fracțiuni, care suferă de o scleroză politică, care de fiecare dată vin și fac show-uri pentru cameramani. Bugetul e pe ultima sută de metri și el va fi în curând propus consiliului municipal. Nu trebuie să uităm despre când ultima circulară din Ministerul Finanțelor a venit pe 29 decembrie, cu o oră înainte de sărbătorile de iarnă și tot acesta a adus la o tergiversare a procesului. Problema nu trebuie cautată numai în Primărie. Salariile se achită, proiectele de infrastructură sunt în derulare, cred că cetățeanul nu are nici de pierdut, nici de câștigat, nu-s careva opriri, blocări la nivel local. Cu preconizările e mai greu, dar cred că în cel mai scurt timp va fi adus în consiliul local și îl vom supune votului”, spune Grigore Bejenaru, vicepreședinte Fracțiunea MAN.

Consilierii PSRM dau vina pe confruntarea dintre PAS și MAN. Socialiștii susțin că astfel membrii celor două fracțiuni își promovează partidele și își sporesc vizibilitatea pe arena politică.

E o declarație politică, care nu reflectă realitatea. Pentru a determina dacă avem voință politică sau dacă aceasta lipsește, vorbesc de noi, Partidul Socialiștilor, trebuie măcar să vedem bugetul. Dăcă bugetul va conține unele elemente pe care le considerăm importante, atunci îl vom vota.  Observăm că între primarul general și fracțiunea PAS există o confruntare. Ratingurile sunt câștigate prin confruntări. Observăm un comportament negativ al regimului PAS, care înrăutățește sau dimunuează situația bugetară a municipiului Chișinău, discriminând prin legea asistenților personali, ei au discriminat Găgăuzia și Chișinăul”, a spus Alexandr Odințov, vicepreședinte Fracțiunea PSRM.

În anul acestă nu s-au dat compensații la căldură, așa cum s-a făcut în anii precedenți, foarte mulți oameni vulnerabili care depindeau de acestea compensații nu le-au primit, s-a făcut o bătaie de joc fața de asistenții personali și foarte multe persoane cu dizabilități, care pur și simplu au rămas fără bani și venituri, programul prelungit în școli a fost lichidat și iată deja avem câteva zeci de mii de persoane care au suferit din cauza acestui fapt. Nicio investiție majoră, niciun proiect serios nu poate fi aprobat. început sau finanțat, atât timp cât nu este bugetul aprobat. Bugetul este instrumentul principal care stă la baza investițiilor și plăților, și activităților pe care le planifică primăria să le facă pe de-alungul anului”, afirmă Victor Chironda, consilier platforma Demnitate și Adevăr.

Expertul pe probleme economice, Veaceslav Ioniță, susține că municipalitatea poate funcționa și fără un buget aprobat, iar printre motivele principale ale acestui fenomen, expertul evidențiază „febra electorală” și o „coaliție fragilă”.

Legislația prevede așa situație și dacă Doamne Ferește se întâmplă astfel de situații neplăcute, atunci bugetul se execută la 12 aparte din bugetul anului precedent. Chișinăul își poate onora obligațiile sale față de toți bugetarii, față de toate instituțiile publice. Mai complicat este la capitolul investiții și dezvoltarea orașului. E rău că nu se aprobă, dar nu e de moarte”, spune Veaceslav Ioniță.

Expertul Watch dog Valeriu Pașa susține că din cauza neaprobării bugetului întârzie „un întreg ciclu de lucrări”.

„Vor fi afectate lucrările și calitatea lucrărilor dacă nu se execută în termenii normali. Nu există niciun motiv obiectiv de ce nu a fost publicat proiectul bugetului. Imediat după Revelion, primarul general spunea că nu este publicat bugetul din cauza faptului că iată nu știu care parametrii de buget i-a schimbat ministerul finanțelor și nu a reușit să-l prezinte până la Revelion. A trecut 4 luni și nu avem nimic. Ceea ce denotă faptul că dumnealui, probabil, destul de conștient a mințit”, afirmă Valeriu Pașa.

Chișinăuienii au început trimestrul II din 2024 fără buget municipal. Asta, deși legea finanțelor publice prevede că bugetul trebuia examinat și adoptat până pe 10 decembrie 2023.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA