Peste 6 mii de persoane, aflate în căutarea unui loc de muncă, au fost angajate în anul 2024. Cei mai mulți au fost angajați în domeniul agriculturii.
Potrivit ANOFM, din cele 6000 de persoane plasate în câmpul muncii: 3068 sunt femei (53%), 937 persoane cu vârsta 55-65 ani (16%), 82 persoane cu dizabilități (1,4%), 58 cetățeni ai Republicii Moldova reveniți de peste hotare (1,0%) și 26 persoane de etnie romă (0,4%).
Din totalul șomerilor înregistrați în baza de date a ANOFM, 3117 au fost plasați în câmpul muncii. Dintre aceștia, 1615 sunt femei (52%), 1905 provin din mediul rural (61%), 1001 sunt tineri cu vârsta între 16 și 35 de ani (32%), 459 sunt persoane cu vârsta între 55 și 63 de ani (15%), 26 sunt romi (0,8%), 52 sunt migranți reveniți din străinătate (1,7%) și 82 sunt persoane cu dizabilități (2,6%).
Conform activităților economice, persoanele s-au angajat în următoarele domenii: agricultură (10,5%), industrie prelucrătoare (14,4%), comerț cu ridicata și cu amănuntul (11,0%), transporturi, depozitare și comunicații (2,2%), administrație publică și asistență socială obligatorie (5,4%), învățământ (2,8%), sănătate și asistență socială (5,0%) și alte activități de servicii colective, sociale și personale (34,3%).