Dan Perciun vine cu detalii referitor la admiterea din acest an. Va exista și un call-centru

Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a anunțat mai multe modificări cu privire la admiterea la Universități. Astfel, admiterea pentru licență se va efectua exclusiv în regim online, iar pentru masterat – în regim obișnuit.

,,Avem o premieră pentru anul 2024, admiterea se va desfășura online la licență. Admiterea va începe pe data de 22 iulie 2024, atât la licență, cât și la master. În cazul studiilor la licență, admiterea va fi online, în cazul studiilor la master în acest an, admiterea se va desfășura, ca de obicei, la instituțiile de învățământ. În ultimii ani noi am depus un efort mare pentru a moderniza universitățile noastre, pentru a crește calitatea, 500 milioane de lei au fost investiți din partea Guvernului și Banca Mondială pentru dotări, renovări, creșterea calității. Ne așteaptă un alt proiect mare începând cu anul viitor de încă 30 milioane de euro. În acest sens, încurajăm absolut toți absolvenții să exploreze opțiunea de a învăța în Republica Moldova la diverse specialități”, a declarat Dan Perciun.

Conform ministrului, s-au majorat locurile la fără frecvență la buget, destinate în special absolvenților de colegii pedagogice, care au posibilitatea din acest an să învețe la fără frecvență la buget.

Elementul de noutate este depunerea online a dosarului pentru înscriere la licență. Masteratul se desfășoară în regim obișnuit.

,,Viitorul student, absolventul, poate de la calculator, de la el de acasă să își depună dosarul la Universitate, fără a fi obligat să se deplaseze fizic la instituție. Asta nu înseamnă că nu poate să meargă la această Universitate pentru a se familiariza, să poată vorbi cu profesorii, dar dacă va dori să depună dosarul el va fi rugat să o facă în regum online”, a spus Dan Perciun.

De asemenea, candidații pot alege cel mult tri universități, iar la fiecare dintre ele poate alege cel mult trei specialități.

,,Pentru sesiunea de bază, admiterea se va desfășura în perioada de 22 iulie – 31 iulie, după care, pe data de 2 august ar urma să fie anunțate rezultatele intermediare, iar în perioada 3 august – 6 august dosarele ar urma să fie depuse în original. Totodată, pentru cei care nu vor reuși din prima să intre din prima să intre la Universitatea sau specialitatea pe care și-o doresc, vor avea posibilitatea să o facă în tuul doi de admitere, care se va desfășura, respectiv, începând cu data de 10 august până pe 14, urmând să parcurgă toți ceilalți pași”, a spus Dan Perciun.

Perciun a mai anunțat și deschiderea unui call-centru pentru ghidarea absolvenților.

,,Vom avea în acest an un call-centru, unde vor putea suna toți absolvenți în cazul în care întâmpină anumite dificultăți pe anumite platforme, în cazul în care au nevoie de ghidași sau au anumite întrebări al care vor să primească răspunsuri. Numărul este 0 8000 5005″, a mai adăugat ministrul.

Pentru a se putea înregistra, elevul care a absolvit liceul și a dat examentul de bacalaureat, va avea nevoie doar de IDNP. Dacă elevul a absolvit colegiul fără a da examentul de bacalaureat, atunci va avea nevoie să încarce o fotografie a suplimentului de diplomă și a diplomei de colegiu. Sistemul, totodată, va valida anumite aspecte ale profilului absolventului, lucruri precum faptul că absolventul este sau nu este copilul unui participant al conflictului din Transnistria, dacă este sau nu este orfan.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA