Un cutremur puternic, cu magnitudinea 7,5, s-a produs joi în Strâmtoarea Drake, situată între America de Sud și Antarctica. Până la acest moment nu au fost raportate victime sau pagube majore, scrie Digi24
Inițial, magnitudinea fusese estimată la 8 grade. Seismul s-a produs la o adâncime de 11 kilometri.
Epicentrul a fost localizat la peste 700 de kilometri sud-est de orașul Ushuaia din Argentina, cu o populație de circa 57.000 de locuitori.
Centrul pentru avertizare în caz de tsunami din Pacific a emis inițial o alertă pentru zonele de coastă din Chile. Aceasta a fost ulterior ridicată. Totodată, serviciul hidrografic și oceanografic al marinei chiliene a emis o avertizare de tsunami pentru teritoriile antarctice, după ce seismul s-a produs la 258 de kilometri nord-vest de Base Frei.