Curtea de Conturi primește sprijin suedez pentru a îmbunătăți auditul public

Curtea de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) și Oficiul Național de Audit al Suediei (ONAS) au semnat un acord de colaborare pe o perioadă de cinci ani, din februarie 2025 până în februarie 2030. Prin acest parteneriat, specialiștii suedezi vor ajuta CCRM să își îmbunătățească activitatea și să adopte cele mai bune practici internaționale în domeniul auditului public.

Acordul prevede instruirea angajaților Curții de Conturi, schimb de experiență și sprijin în mai multe domenii importante, precum:

  • Auditul performanței
  • Asigurarea calității
  • Leadership și management
  • Dezvoltarea resurselor umane

„Această colaborare reprezintă un pas important în dezvoltarea și consolidarea capacităților Curții de Conturi în domeniile vizate de proiectul de colaborare, contribuind la sporirea eficienței auditului public extern și racordarea la bunele practici europene și Standardele Internaționale de profil ale INTOSAI”, a declarat Tatiana Șevciuc, Președinta CCRM.

La rândul său, Auditorul General al ONAS, Christina Gellerbrant Hagberg, a subliniat că Suedia își reafirmă sprijinul pentru modernizarea auditului public din Moldova, punând accent pe prioritățile strategice ale Curții de Conturi.

Reprezentanții ambelor instituții sunt convinși că acest parteneriat va contribui la un sistem de audit mai eficient, ceea ce va duce la o mai bună gestionare a resurselor publice în beneficiul cetățenilor Republicii Moldova.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA