Sursa: newsmaker.md

Curtea Constituțională a amânat validarea a două mandate de deputat. Care este motivul

Două fotolii de deputat rămân în continuare vacante. Curtea Constituțională a amânat validarea a două mandate de deputat pe motiv că la adoptatarea hotărârii s-a constat o paritate de voturi. Este vorba despre candidații supleanți de pe listele PAS și BCS.

Judecătorii Curții Constituționale au examinat validarea mandatelor de deputat a candidaților supleanți Ion Poia de pe lista Partidul Acțiune și Solidaritate și Svetlana Popa de pe lista Blocului Comuniștilor și Socialiștilor.

În timpul examinării s-a constatat că există o decizie de judecată în privința Svetlanei Popa prin care i se interzice să obțină funcția de consilier muncipal.

Doamna a fost recunoscută de comiterea contravenției prevăzute de Articolul 313 din Codul contravențional. Sunteți la curent cu aceste hotărâri?”, a întrebat Liuba Șova.

„Asupra doamnei Popa Svetlana este aplicată interdicția de a ocupa funcția de consilier în Consiliul Municipal Chișinău. Alte restricții în ceea ce ține de alte funcții elective nu sunt”, a răspuns Alexandr Berlinschii, secretar CEC.

Magistrații CC au întrebat dacă interdicția de a ocupa funcția de consilier în CMC nu este o piedică pentru a exercita funcția de deputat.

„Noi nu am văzut impedimente”, a răspuns reprezentantul CEC.

Cu toate astea, în urma deliberării s-a constatat paritate de voturi și s-a decis amânarea examinării cauzei pentru data de 16 ianuarie.

Mandatele de deputat ale fracțiunilor au fost declarate vacante urmare a cererilor de demisie a deputaților Gheorghe Agheorghiesei de la PAS și Adrian Lebedinschi de la BCS.

În vara acestui an, Judecătoria Chișinău a găsit-o vinovată pe Svetlana Popa de „exces de putere”. Aceasta a fost sancționată cu o amendă de 3 mii lei și a fost  lipsită de dreptul de a-și exercita funcția în Consiliul Municipal Chișinău. Hotărârea a fost atacată la Curtea de Apel Chișinău, care a respins recursul.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media