Cum o școală din Sîngerei și-a micșorat facturile la energia electrică cu până la 30%

O școală din raionul Sângerei și-a redus facturile la energia electrică cu până la 30%. Este vorba despre Gimnaziul „Iurie Boghiu” din s. Flămânzeni. Istituția de învățământ a fost desemnată recent unul dintre câștigătorii competiției „Moldova Eco Energetică ediția 2023”, la categoria „Cel mai bun proiect de eficiență energetică în sectorul clădirilor publice”.

Lucrările de renovare au durat 2 ani, perioadă în care instituția a implementat 15 măsuri de eficientizare energetică: izolarea pereților exteriori ai clădirii, instalarea panourilor fotovoltaice pe acoperiș, modernizarea bucătăriei, iluminarea pe exterior și a terenului
aferent, instalarea unui sistem modern de ventilare și anti-incendiu și construirea căii de acces pentru persoanele cu nevoi speciale.

Aliona Neamțu, profesoară: „Nici nu vreau să-mi aduc aminte cum era până la renovare. Mi se pare că am fost într-un vis urât. Era o școală cu încălzire foarte slabă. Veneam la școală, era destul de frig și stăteam îmbrăcați în haine mai groase. Ferestre, încălzire, totul era într-o stare deplorabilă. Acum, după renovare, suntem ca de pe altă planetă, e foarte bine, e cald, e o atmosferă. Când e cald este mai bine și ai poftă de lucru, să vii și să faci ceva frumos.”

Demersul școlii a fost susținut de Uniunea Europeană, care a finanțat lucrările de renovare cu 21.5 milioane de lei. Măsurile de eficiență energetică au adus schimbări radicale pentru instituție. Izolarea pereților exteriori a redus pierderile de căldură, iar instalarea panourilor fotovoltaice pe acoperiș a asigurat o sursă de energie regenerabilă și accesibilă.

Lilia Cumpătă, directoarea gimnaziului: „Economie există în primul rând la energia electrică. Datorită instalării panourilor fotovoltaice, 3 luni nu am achitat lumina. Acest proiect este o realizare care la început, era un vis care ne părea nerealizabil. Suntem onorați să câștigăm
această competiție, și știm că viitorul este aici, și responsabil de acest viitor este fiecare dintre noi.”

Gala „Moldova Eco Energetică” a fost organizată de Agenția pentru Eficiență Energetică, în parteneriat cu Organizația Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială (UNIDO).

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media