Românii din Republica Moldova, pe primul loc în diaspora la votul pentru turul doi al alegerilor prezidențiale

Românii din Republica Moldova s-au mobilizat în număr mare pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale din România. Până la ora 14:00, peste 13.000 de alegători s-au prezentat la urnele deschise pe teritoriul Republicii Moldova. Țara noastră se clasează pe primul loc în rândul statelor cu cea mai activă participare din diaspora, la această oră.

Potrivit datelor oficiale, pe locul doi se află Italia, unde aproape 9.000 de români au votat până în prezent. În total, în diaspora românească din întreaga lume, s-au prezentat la vot, până la ora 14:00, peste 66.000 de alegători.

În Republica Moldova au fost deschise 64 de secții de votare, iar votul se desfășoară pe parcursul a trei zile – vineri, sâmbătă și duminică, între orele 07:00 și 21:00.

În turul al doilea, alegătorii români trebuie să aleagă între Nicușor Dan, candidat independent, și George Simion, candidatul AUR.

În primul tur, organizat pe 4 mai, participarea românilor cu cetățenie din Republica Moldova a fost una record, cu peste 90.000 de voturi exprimate. Dintre aceștia, 47.600 (52,63%) l-au votat pe Nicușor Dan. Pe locul al doilea s-a clasat candidatul coaliției de guvernare, Crin Antonescu, cu 19.600 de voturi (21,69%), urmat de George Simion, care a obținut sprijinul a peste 11.000 de alegători (12,47%).

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA