Au lăsat uniformele deoparte și au îmbrăcat cu mândrie ia. Așa au sărbătorit angajații companiei Dräxlmaier Ziua Universală a Iei – cu zâmbete și bucate pregătite acasă. Mai mult, oamenii au transformat halele de producție în colțuri de amintire, inspirate din gospodăriile bunicilor.
„Campania se intitulează „Poartă ie la companie”. Această campanie este o zi dedicată portului național tradițional și, în acest an, ne bucurăm că am reușit să o organizăm chiar de Ziua Universală a Iei, în toate locațiile noastre din Republica Moldova”, a spus Olesea Belic, specialistă pe comunicare în cadrul Dräxlmaier.
Pe lângă ii și costume populare, angajații au adus de acasă bucate tradiționale – de la sarmale și plăcinte, la babă neagră și alte delicii gătite cu suflet. În multe sedii au fost amenajate colțuri tradiționale cu obiecte aduse din gospodării: covoare, prosoape brodate, ulcele și fotografii vechi.
Sărbătoarea a fost completată de un moment artistic susținut de absolvenții Colegiului „Ion Creangă” din Bălți. Aceștia au interpretat câteva cântece populare. La final, angajații au încins o horă.
Repezentanții companiei susțin că și-au propus să promoveze valorilor locale din fiecare țară în care activează.
„Noi suntem o companie multinațională, o companie care este răspândită pe patru continente, dar noi ținem foarte mult să onorăm tradițiile și datinile care sunt în fiecare dintre locațiile noastre”.
Ziua Universală a Iei este sărbătorită anual pe 24 iunie