Consiliul Superior al Procurorilor va numi azi un nou șef la Procuratura Anticorupție. CSP se întrunește în ședință la ora 15:00. Membrii Consiliului Superior al Procurorilor vor alege dintre doi candidați. Este vorba despre actualul șef interimar al Procuraturii Anticorupție, Marcel Dumbrăvan, și adjunctul instituției, Octavian Iachimovschi.
Cel care va obține cel mai mare punctaj în urma interviului va fi propus procurorului general pentru numirea în funcție.
Marcel Dumbravan activează în sistemul procuraturii din anul 2005, când și-a început cariera ca procuror stagiar în cadrul Procuraturii raionului Florești. Din ianuarie 2008, Dumbravan s-a alăturat Procuraturii Anticorupție, unde timp de peste 13 ani a condus urmăriri penale și a susținut acuzarea în dosare de corupție. În perioada decembrie 2019 – iunie 2021, a deținut funcția de adjunct al procurorului-șef, responsabil de Oficiul Nord al Procuraturii Anticorupție. La 20 octombrie 2021, a revenit în această funcție de conducere, între timp activând ca procuror în PA.
Iar Octavian Iachimovschi și-a început cariera în cadrul Procuraturii Anticorupție pe 14 iunie 2011. În august 2019, Iachimovschi a fost promovat în funcția de adjunct interimar al procurorului-șef al PA. Manadatul său a fost însă de scurtă durată: după aproximativ cinci luni, în decembrie 2019, Alexandr Stoianoglo, pe atunci procuror general l-a suspendat din funcție. Motivul a fost necesitatea ca Iachimovschi să se concentreze exclusiv pe investigarea dosarului „Frauda bancară”.
Funcția de șef al Procuraturii Anticorupție a devenit vacantă după demisia din luna februarie curent, a Veronicăi Dragalin, care a criticat reforma procuraturilor specializate.