Cronologia tragediei din raionul Căușeni. MAI a dispus anchetă de serviciu în cadrul IGSU

Ministerul Afacerilor Interne a dispus anchetă de serviciu în cadrul IGSU.  Anchetatorii vor identifica lacunele în procesele pe care le-au desfășurat angajații în acțiunile întreprinse pentru salvarea celor două persoane găsite fără suflare într-o mașină blocată în nămeți, în raionul Căușeni.

Declarația a fost făcută de ministrul Afacerilor Interne al Republicii Moldova, Adrian Efros, în cadrul unei conferințe de presă.

Ministrul de Interne a prezentat cronologia evenimentelor soldate cu decesul celor două persoane în apropierea satului Florica, raionul Căușeni

Aproximativ la ora 12:00 automobilul se împotmolește între satele Florica și Coșcalia.

În jurul orei 14:20, o rudă a șoferului și alte două persoane merg pe jos la automobilul blocat și au stabilit că nu vor putea scoate mașina cu forțele proprii. Șoferului i s-a propus să meargă cu ei în sat, însă acesta a spus că a chemat un mijloc de tractare, un tractor din Coșcalia și că în scurt timp va fi tractat și își va putea continua deplasarea.

La 14:58 a fost înregistrat primul apel al șoferului la 112 în care anunță că este împotmolit deasupra satului Florica și operatorul 112 i-a transmis telefonul de contact a responsabililor de ASD.

La 15:37 șoferul sună din nou o rudă și cere să i se aducă haine groase. Ruda a mers cu calul până la mașină și i-a adus lucrurile solicitate. Șoferul și pasagerul au încercat să meargă în Florica, dar pasagerei i s-a făcut rău și persoanele au decis să rămână în mașină și să aștepte evacuarea.

La 16:48 echipa de intervenție Căinari a IGSU pleacă spre Coșcalia  în vederea deblocării drumului principal de acces spre sat pe care erau blocate mai multe mașini, un autobuz cu pasageri și 3 autocamioane. Mașina celor două victime se afla pe un drum secundar.

La 16.56 – al doilea apel la 112 în care șoferul informeaază că în mașină intră gaze de eșapament. Operatorul 112 l-a anunțat că echipele încearcă să ajungă, a întrebat dacă au nevoie de ambulanță, la care șoferul a declarat că nu este nevoie.

La 17:41 este înregistrat al treilea aapel de la șoferul blocat, care anunță că soției sale i s-a făcut rău și că are nevoie de ambulanță.

La 17:49 – al patrulea apel la 112. Șoferul informează  că a discutat cu ambulanța și că aceasta nu poate veni. Șoferul a solicitat să fie evacuat. Acesta a spus că zăpada a juns la nivelul acoperișului și că poate deschide doar una din ușile mașinii.

La 17.54 Dispeceratul IGSU primește de la Serviciul 112 informați adespre automobilul împotmolit, sarcina fiind transmisă echipei de la Căinari care activa în zona respectivă.

În intervalul 15:50 – 18.19 ginerele șoferului a apelat la 112 de 6 ori.

La 27 noiembrie, la 08:03, Poliția a fost anunțată despre cele două persoane decedate în automobilul bocat”, a relatat ministrul.

Amintim că, tragedia s-a produs luni, 27 noiembrie, în apropiere de localitatea Coșcalia, raionul Căușeni. Două persoane au fost găsite fără suflare într-o mașină blocată în nămeți. Angajații IGSU au fost alertați la ora 08:03.  Salvatorii au stabilit că în mașina înzăpezită se aflau două persoane fără semne de viață.  Ulterior, la 28 noiembrie, Inspectoratul de Poliție Căușeni a pornit un proces penal după decesul celor doua persoane. Totodată, oamenii legii vor verifica și acțiunile sau inacțiunile persoanelor responsabile de gestionarea situației cauzate de condițiile meteorologice.

CITEȘTE ȘI: Căușeni: Două persoane au murit într-o mașină blocată în zăpadă

CITEȘTE ȘI: A fost pornit proces penal în urma tragediei de la Căușeni. Se va verifica acțiunile responsabililor

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA