Ministerul Apărării din Croația, stat membru NATO din 2009, a anunțat că va începe în ianuarie 2025 procesul de reintroducere a serviciului militar obligatoriu pentru bărbați, suspendat în 2008. Propunerile legislative privind formarea militară de bază și alte aspecte legate de implementare au fost deja pregătite, scrie digi24.
Ministrul Ivan Anusic a declarat că aproximativ 17.000-18.000 de tineri care împlinesc 18 ani anual vor fi eligibili pentru acest program. Serviciul militar de bază va dura două luni, după care recruții vor avea opțiunea de a continua o carieră militară profesională. Primele recrutări sunt planificate pentru mijlocul anului 2025.
Președintele Croației, Zoran Milanovic, comandantul suprem al forțelor armate, nu s-a opus măsurii, dar a subliniat necesitatea unor dezbateri în cadrul organismelor competente. Milanovic candidează pentru un nou mandat în alegerile prezidențiale din această săptămână, mai scrie sursa citată.
Croația a adoptat o armată profesionistă înainte de aderarea la NATO, însă reintroducerea serviciului militar vine pe fondul unor decizii similare în Serbia, care va relua recrutările în 2025, și discuțiilor din Muntenegru, o altă fostă parte a Iugoslaviei.